Disidentul rus Aleksei Navalnîi afirmă că l-a sunat, prezentându-se drept oficial rus, pe unul dintre presupuşii agenţi implicaţi în atacul asupra sa produs în august, iar acesta i-a oferit detalii despre comiterea operaţiunii, conform site-ului de investigaţii Bellingcat.
Postul CNN şi site-ul de investigaţii Bellingcat au dezvăluit, săptămâna trecută, că agenţi din cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia l-au urmărit pe Aleksei Navalnîi de mai multe ori în ultimii ani, înainte de a comite atacul din august, în care a fost utilizată o substanţă neurotoxică din gama Noviciok. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a negat că agenţi ruşi sunt implicaţi în atac.
Însă Aleksei Navalnîi l-a sunat pe unul dintre suspecţi, Konstantin K., un agent rus, şi s-a prezentat drept "Maxim", un consilier fictiv al lui Nikolai Patruşev, fost director al FSB, în prezent secretar al Consiliului rus de Securitate.
Aleksei Navalnîi a sunat din Germania, pe 14 decembrie, pretinzând că face o evaluare a operaţiunii din august. Conversaţia a avut loc printr-un soft telefonic special, care a modificat datele de identificare ale apelantului.
Putin spune că, dacă Rusia voia să-l otrăvească pe Navalnîi, opozantul ar fi fost mort
Ce au vorbit cei doi
În cadrul convorbirii telefonice, presupusul agent rus Konstantin K. a dezvăluit numele altor agenţi care au participat la atac şi la operaţiunile de ştergere a dovezilor.
Întrebat de ce operaţiunea nu a avut succes, Konstantin K. a răspuns: "Avionul a aterizat, iar situaţia a evoluat într-o direcţie care..., nefavorabilă, cred. Dacă ar mai fi durat puţin, cred că situaţia ar fi evoluat diferit. Zborul. Poate că da, dacă zborul ar mai fi continuat puţin, dacă nu ar fi aterizat brusc, poate că totul ar fi mers diferit. Adică, dacă nu ar fi fost intervenţia imediată a medicilor, a paramedicilor de pe pistă şi aşa mai departe".
"Maxim" (Aleksei Navalnîi) a întrebat: "Persoana a supravieţuit pentru că avionul a aterizat prea repede, aceasta este principala cauză?"
Konstantin K.: "Mi se pare că da. Dacă ar mai fi durat puţin, poate că s-ar fi încheiat diferit".
Presupusul agent rus a explicat că substanţa toxică a fost plasată pe hainele victimei şi că, după atac, a primit ordin să meargă de două ori în oraşul rus Omsk pentru a curăţa hainele lui Aleksei Navalnîi, care era internat, şi pentru a şterge orice alte urme ale substanţei neurotoxice. El nu crede că mai erau urme ale substanţei pe corpul lui Navalnîi, dar se gândeşte că investigatorii germani au depistat substanţa toxică în sângele victimei.
Otrăvirea
Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău, pe 20 august, într-un avion care zbura între oraşele Tomsk şi Moscova, după ce a băut un ceai în aeroport, înaintea decolării. Piloţii avionului au decis aterizarea de urgenţă în oraşul Omsk, unde disidentul rus a primit primele îngrijiri medicale. Medicii din oraşul Omsk au declarat că disidentul nu a fost otrăvit.
Autorităţile germane au confirmat însă că Aleksei Navalnîi, care a fost adus în comă în Germania, a fost otrăvit cu o substanţă neurotoxică. Aleksei Navalnîi şi-a revenit la câteva săptămâni după atac. Rusia a negat orice implicare în incident.