Alianța USR PLUS a reacționat, miercuri, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că va accepta orice premier îşi doresc partidele de dreapta, inclusiv pe Ludovic Orban.
„USR PLUS își exprimă dorința și disponibilitatea de a continua discuțiile asupra structurii și programului unei guvernări pe baza unei majorități alături de PNL și UDMR.
Ambele variante de premier propuse de partide la consultările cu președintele României, Dacian Cioloș din partea USR PLUS și Florin Cîțu din partea PNL, au susținere din partea noastră", a transmis alianța pe Facebook.
Reprezentanții alianței critică o eventuală renumire a lui Orban.
"Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta care iși dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist", au punctat aceștia.
Amintim că președintele Klaus Iohannis a vorbit despre negocierile care se poartă între PNL, USR-PLUS și UDMR pentru formarea noului guvern.
Șeful statului a cerut răbdare și chiar a îndemnat presa să se abțină de la a da informații pe surse despre ce se discută în spatele ușilor închise. Totuși, întrebat direct dacă l-ar accepta tot pe Ludovic Orban premier, Iohannis a spus că da, dacă acesta va fi propunerea coaliției.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.G.