Cum a ajuns Guvernul Bolojan cetate asediată

Cum a ajuns Guvernul Bolojan cetate asediată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Expresia este folosită de analistul politic Radu Magdin, în cel mai recent interviu acordat sptomedia.ro: dacă prim-ministrul nu-și va lărgi coaliția de sprijin, întâlnindu-se cu patronate, sindicate, societate civilă și alte elemente de ecosistem care îl pot ajuta cu idei și cu sprijin pentru pachete legislative, va deveni o cetate asediată.

Avertismentul este tardiv, dacă ne uităm la comportamentul asumat de PSD, care e în cursă pentru a reveni într-o poziție de forță electorală, pe de o parte, și într-una internă, de consolidare a grupurilor de putere, dar și la prudența președintelui Nicușor Dan de a sprijini fățiș, public, acțiunile Guvernului.

Însă cea mai perfidă capcană în care premierul Ilie Bolojan a căzut este aceea a tăierii cu barda de la educație, cu argumente factual incorecte, dar mai ales moral îndoielnice.

Educația a fost din capul locului aruncată eronat în arenă, ca fiind prima sacrificată. Măsurile de austeritate de care România are nevoie, după anii de inconștiență guvernamentală sub coordonarea premierului PSD Marcel Ciolacu, au început, să ne amintim, cu tăierile de burse școlare, explicate extrem de failibil de ministrul Educației, printr-o demonizare a copiilor care ar merge la școală „pentru bani". În culpă erau bursele de merit și cele de reziliență introduse de fostul ministru al Educației.

„Dacă se voia o dirijare mai bună a acestor bani, ar fi fost mult mai înțeleaptă o măsură prin care aceste burse rămâneau, dar erau transformate în vouchere prin care elevii își puteau cumpăra cărți. /.../

Sunt studii care arată foarte clar că motivația extrinsecă, adică faptul că dai bani cuiva ca să facă școală sau ca să învețe anumite lucruri, atunci când motivația intrinsecă este absentă sau este redusă, este un lucru benefic.

Dincolo de asta, puteau să nu fie bani, să fie vouchere care să se convertească în achiziții de cărți, eventual de rechizite. Nu mai puteai să spui că vin copiii la școală ca să obțină bani, ci vin copiii la școală ca să-și cumpere cărți. Punct", a explicat fostul ministru al Educației Mircea Miclea, într-un interviu acordat spotmedia.ro.

De altfel, ministrul Educației a fost primul care a comunicat în acest registru al măsurilor necesare de austeritate, înainte ca premierul Bolojan să fi anunțat o strategie unitară, coerentă și mai ales explicată în termeni de nevoie și așteptare socială.

Din capul locului, comunicarea a pus în scenă o vânătoare de vrăjitoare rapid speculată de inamicii Guvernului sau de cei care mai degrabă ar scoate profit din haos și asta se vede cel mai bine în chestiunea educației.

Profesori de bună-credință, intelectuali asumați public, cum este scriitorul Radu Vancu, au tras semnale de alarmă în privința acestei alunecări în impostură în ceea ce privește măsurile pentru educație și mai ales a argumentelor care sunt aduse.

Un exemplu este declarația premierului Bolojan că „în educație, în acești ani, printr-un pachet de măsuri, am scăzut normele didactice ale profesorilor, prin diferite derogări”, ceea ce este factual fals. Altfel spus, însuși prim-ministrul vehiculează un fake news, adică mixează sfert-adevăruri care să-i demonstreze o teză apriorică, în scop politic.

Edupedu a contracarat fake-ul și adevărul e că norma didactică, mărită acum, prin Legea Bolojan, la 20 de ore pe săptămână, a fost 18 ore pe săptămână pentru profesorii din preuniversitar de decenii. Ea era stabilită la nivelul de 18 ore încă din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în baza Legii învățământului din 1995. Și a fost păstrată și în Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

Deci normele nu au scăzut „în acești ani (…) prin diferite derogări”, cum spune premierul Bolojan.

Nu e deloc o eroare inocentă.

Ipoteza că prim-ministrul a primit o astfel de informație de la ministrul Educației nu scade din gravitate, ci adaugă: a fost premierul indus în eroare de unul dintre miniștrii din Cabinet sau nici ministrul Educației nu gestionează acuratețea informațiilor pe baza cărora, iată, sunt luate măsuri într-un domeniu ale cărui vulnerabilități cronicizate fac din România un stat slab, necompetitiv global și privat de avantajul pe care îl aduce cunoașterea?

Mai mult, demonizarea profesorilor, ca fiind singurii culpabili de starea precară a educației, când sursa numărul zero a toxicității din învățământ a stat un deceniu la Cotroceni, sub numele ironic de România educată, nu face decât să adâncească capcana în care premierul Bolojan alunecă.

Această capcană, pornită din calculul greșit, de vanitate, al ministrului David, care a vrut prim-planul, este fără doar și poate alimentată acum în direcția haosului social pe care AUR și alte platforme și personaje - e relevantă aici resuscitarea oligarhică a lui Sorin Ovidiu Vîntu, de pildă - care joacă contra direcției europene - democratice a României deja ridică un întreg construct resentimentar.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇