Declarațiile președintelui Iohannis indică implicarea unei capacități avansate de monitorizare a războiului hibrid, capacitate pe care doar câteva state o dețin – în contextul românesc, termenul „strategic” este folosit în principal pentru a descrie relația cu SUA. Cum s-a întâmplat?
Referințele insistente ale lui Georgescu la Deveselu – referințe care sunt repetate intens, nu întâmplător, în aceste zile la cel mai înalt nivel de Kremlin, inclusiv de către dictatorul fascist Putin – nu aveau cum să treacă neobservate de SUA, argumentează Corneliu Bjola (diplomație digitală/Oxford), într-un interviu de sinteză acordat Spotmedia.ro
Președintele Klaus Iohannis a declarat ca informațiile privind războiul hibrid al Rusiei contra României au fost primite de la aliați. Ce înseamnă asta mai precis? Că România nu a știut nimic din surse proprii?
Declarația președintelui Iohannis aduce clarificări importante cu privire la pauza de patru zile dintre prima declarație a Președinției, făcută a doua zi după turul I – când s-a afirmat că „nu au fost primite informări din partea instituţiilor statului cu privire la existenţa unor riscuri de influenţare a alegerilor prezidenţiale” – și ședința CSAT din 28 noiembrie, în care a fost confirmată existența unei anomalii algoritmice în promovarea unuia dintre candidați (Călin Georgescu - n.red.).
În comunicatul său, CSAT a făcut, de asemenea, aluzie la Rusia ca fiind „actorul statal” din spatele acestei acțiuni. În discuția noastră de acum câteva săptămâni, imediat după decizia CSAT, sugeram că noile informații ar putea proveni nu doar din surse interne, ci și de la aliații NATO. Evaluarea mea se baza pe două elemente:
- Limitările serviciilor românești, evidențiate de ratarea detectării atacului hibrid inițial, și capacitatea lor, posibil insuficientă, de a reconstitui cu precizie evenimentele.
- Impactul strategic asupra aliaților, care ar fi resimțit direct consecințele dacă unul dintre pilonii strategici de securitate NATO ar fi fost destabilizat atât de brutal de un candidat cu o agendă complet aliniată cu Kremlinul.
Mai mult, referințele insistente ale lui Georgescu la Deveselu – referințe care sunt repetate intens, nu întâmplător, în aceste zile, la cel mai înalt nivel de Kremlin, inclusiv de către dictatorul fascist Putin – nu aveau cum să treacă neobservate de SUA.
Declarația recentă a președintelui Iohannis confirmă această intuiție exprimată anterior: „Influenţa străină a fost identificată ulterior, iar aici trebuie să spun că am beneficiat de un sprijin semnificativ din partea partenerilor strategici, care au ajutat entităţile româneşti să descopere ce s-a întâmplat. De aceea, a fost nevoie de câteva zile de la data alegerilor până la discuția în CSAT, pe baza datelor disponibile.”
Aș sublinia cuvintele „semnificativ” și „strategic” din declarația președintelui. Acestea sugerează implicarea unei capacități avansate de monitorizare a războiului hibrid, capacitate pe care doar câteva state o dețin, iar SUA cu siguranță sunt unul dintre ele. În contextul românesc, termenul „strategic” este folosit în principal pentru a descrie relația cu SUA.
Pe scurt, SUA ne-au ajutat să depășim acest moment și, sper, ne vor sprijini în continuare, cel puțin până când serviciile românești își vor dezvolta capacități suficiente pentru a face față cu succes agresiunilor rusești.
Un element cheie aici este scutul de la Deveselu, conceput în principal pentru a proteja România și Europa de atacuri cu rachete, dar care, în acest caz, ne-a apărat de un atac hibrid. Aceasta ar trebui să fie o lecție importantă pentru noi: investițiile în baze militare americane, în NATO și în proiectele din industria de apărare europeană – priorități pe agenda noii Comisii Europene – sunt elemente esențiale pentru a ne asigura securitatea.
Integrarea României în acest angrenaj de securitate european obligă practic toți aliații să fie solidari cu noi în momente de criză.
Considerați ca sunt necesare demisii, în aceste condiții?
În decembrie 2021, într-un interviu acordat tot dvs, afirmam că „jumătate din conducerea SRI, în frunte cu Hellvig, trebuia concediată, iar întreaga structură responsabilă de contracararea campaniilor de dezinformare trebuia reformată radical”.
Mă refeream direct la războiul hibrid, despre care spuneam că era deja prezent, că intensitatea sa creștea și că era nevoie urgentă de o reacție adecvată.
România era, încă de atunci, țara din Uniunea Europeană care pierduse cel mai rapid controlul campaniei de vaccinare sub presiunea campaniilor de dezinformare, atât interne, cât și externe.
Cu toate acestea, niciun responsabil nu a fost tras la răspundere. Da, în decembrie 2021, doamna Grădinaru, în decembrie 2021, vorbeam despre războiul hibrid! M-am obișnuit de atunci să fiu perceput ca o "Cassandra" modernă, similar cu fiica regelui Priam din mitologia greacă, ale cărei avertismente erau ignorate din cauza blestemului lui Apollo.
Astăzi, există rapoarte care confirmă că România a fost utilizată ca laborator de testare pentru războiul hibrid al Rusiei, unde au fost experimentate diverse tehnici de dezinformare în perioada pandemiei. Aceste tehnici au fost ulterior exportate în țările vestice, inclusiv în Franța.
Dacă ești strateg al războiului hibrid la Kremlin și observi cât de vulnerabilă este România la manipulare, concluzia pe care o tragi este clară: terenul este fertil pentru o acțiune mai amplă. Această vulnerabilitate deschide calea pentru scenarii mai ambiţioase: o posibilă decuplare a României de zona transatlantică, oferirea Republicii Moldova pe tavă Kremlinului și o lovitură directă în interesele SUA.
Este plauzibil ca „Operațiunea Specială Georgescu” să fi fost concepută de Kremlin încă din 2021, exploatând vulnerabilitățile evidente ale României în fața atacurilor hibride rusești din perioada pandemiei.
Acesta a fost motivul pentru care am susținut că întregul sistem de apărare împotriva atacurilor hibride trebuia regândit, iar cei responsabili pentru eșecurile din 2021 trebuiau destituiți. Sunt convins că, dacă factorii de decizie în domeniul securității ar fi înțeles pericolele războiului hibrid din acea perioadă și ar fi învățat lecțiile necesare, "Operațiunea Specială Georgescu" nu ar fi avut impactul pe care îl are astăzi.
Problema dezinformării din acea perioadă a fost ignorată și relativizată, iar consecințele acestor decizii se resimt astăzi.
Ce trebuie făcut acum? În primul rând, este esențială asigurarea stabilității politice prin formarea și validarea de către Parlament a unui nou guvern capabil să ofere o guvernare solidă pentru următorii 2-3 ani.
Acest guvern trebuie să aibă legitimitatea necesară pentru a implementa reforme substanțiale, nu doar în domeniile economice prioritare, ci mai ales în sectorul securității naționale.
În mod special, este imperativ să se consolideze capacitatea țării de a rezista atacurilor hibride, care, fără îndoială, vor continua să fie o amenințare în anii ce urmează. Aceasta presupune înlocuirea celor responsabili pentru vulnerabilitățile demonstrate atât în prezent, cât și în timpul pandemiei, și resetarea sistemului de securitate pe zona hibridă, atât la nivel instituțional, cât și doctrinar.
Primul pas ar trebui să fie conștientizarea faptului că războiul hibrid poate avea consecințe la fel de devastatoare precum un conflict militar clasic. Efectele „Operațiunii Speciale Georgescu” au fost multiple și grave.
În plan economic și financiar, investițiile în România s-au oprit aproape complet, investitorii așteptând revenirea stabilității. Pe lângă aceste pierderi, efectele diplomatice sunt și ele alarmante: România se află într-o stare de „carantină”, (auto)izolată de la deciziile majore privind politica de securitate europeană.
Războiul hibrid nu este o confruntare clasică pentru teritorii sau resurse, ci un conflict mai subtil, axat pe controlul percepțiilor, emoțiilor și valorilor fundamentale care susțin democrația. Este un tip de conflict „sub pragul războiului”, caracterizat de ambiguitate strategică, dificultăți în atribuirea responsabilității și utilizarea actorilor non-statali.
Accentul este pus pe obținerea avantajului strategic fără a provoca un răspuns direct militar (de aici denumirea de „sub-threshold threat”) sau escaladarea ostilităților. Scopul războiului hibrid este de a demoraliza populația, de a submina rezistența unui stat și de a infiltra influența agresorului în structurile sociale, politice și economice.
Acest tip de conflict combină tactici militare și non-militare pentru a exercita presiune asupra statelor și comunităților locale, astfel încât să le alinieze la obiectivele agresorului. Nu urmărește distrugerea fizică a inamicului, ci erodarea treptată a coeziunii sociale și diminuarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
Așa cum s-a observat clar în cazul TikTok, tehnologiile și platformele digitale au transformat războiul informațional într-un pilon esențial al războiului hibrid, facilitând răspândirea rapidă a dezinformării și manipularea percepțiilor publice.
Ca tehnici, un element esențial al acestui tip de război este exploatarea emoțiilor – mânia, frica și dezgustul – care sunt transformate în arme prin manipularea discursurilor naționaliste, tradiționaliste sau anti-elitiste.
Astfel, se creează o percepție falsă de trădare din partea liderilor naționali și se amplifică un sentiment artificial de patriotism, convingând o parte din populație să-și trădeze propriul stat în favoarea agresorului.
În acest context, actorii non-statali, cum ar fi mercenarii, hackerii și grupurile paramilitare, sunt utilizați frecvent pentru a menține ambiguitatea și a evita atribuirea responsabilității. Atacurile cibernetice joacă un rol crucial, permițând accesarea informațiilor sensibile, compromiterea infrastructurilor critice și amplificarea confuziei.
Războiul hibrid exploatează complexitatea și lentoarea procesului decizional al guvernelor democratice. Indecizia și ezitarea liderilor politici creează oportunități pentru agresor de a se infiltra și de a submina stabilitatea unui stat, slăbind astfel fundamentele democrației și securității.
Este important cred de menţionat ceea ce spunea Vladimir Surkov, unul dintre arhitecții strategiilor hibride ale Rusiei împotriva Ucrainei, care în 2014 descria acest tip de conflict ca fiind un „război permanent”.
Surkov sublinia că un război de intensitate scăzută, dar continuu are potențialul de a eroda valorile fundamentale ale democrațiilor, oferind un avantaj semnificativ regimurilor autoritare, care sunt mai puțin dependente de legitimitatea democratică.
În esență, războiul hibrid demonstrează că o democrație poate fi destabilizată profund fără a recurge la un atac militar direct. Efectul însă poate fi chiar mai devastator decât un atac cu rachete sau roiuri de drone. Pentru a contracara această formă de conflict, este esențială o strategie integrată care să consolideze reziliența socială, să accelereze capacitatea decizională și să reducă vulnerabilitățile exploatate de adversari.
Tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă în România se încadrează perfect în strategia de război hibrid a Rusiei împotriva țării noastre.
Doar cei care refuză să vadă realitatea evidentă sub ochii lor – fie din ignoranță, fie din radicalism politic – nu recunosc acest fapt. Este de-a dreptul grotesc că, la trei săptămâni după acest atac, principalii artizani ai războiului hibrid rusesc în România continuă să apară zâmbitori pe anumite posturi TV, amenință judecătorii Curții Constituționale, iar susținătorii lor își fac un spectacol de glorie de pe treptele tribunalelor, lansând amenințări voalate cu revolte împotriva capitalei țării. Doar un stat slab își permite cu o asemenea lejeritate să fie batjocorit de cei care încearcă să-l distrugă din interior.
Credeți ca rămânerea lui Klaus Iohannis, prin prelungirea de mandat, este o condiţie acum de stabilitate sau, din contra, de instabilitate?
În condițiile actuale, consider că prezența președintelui Iohannis este necesară. Țara nu are un guvern, iar partidele pro-europene continuă să se certe între ele. Această situație perpetuează o stare de nelinişte şi chiar furie în societate, din care beneficiază exclusiv Rusia și agenții săi de influență din România.
Observ o comunicare mai frecventă din partea președintelui și o încercare, chiar și cu autoritatea sa mult știrbită, de a contribui la crearea condițiilor necesare formării unei coaliții de guvernare. Desigur, slăbiciunile și greșelile președintelui sunt bine cunoscute, însă în acest moment conduita sa este una pozitivă, chiar dacă tardivă.
O eventuală demisie a președintelui ar agrava criza politică actuală, mai ales în condițiile în care succesorul său (de exemplu, președintele Senatului, conform Constituției) nu a fost confirmat și nu este încă testat.
Un alt argument în favoarea rămânerii sale în funcție este rețeaua de contacte formată în ultimii opt ani, atât la nivel european, cât și atlantic, inclusiv cu președintele ales Trump. Această rețea poate fi extrem de utilă pentru a întări capacitatea de reziliență a României în perioada organizării unui nou scrutin prezidențial și pentru a asigura sprijinul necesar Republicii Moldova.
Este important de subliniat declarația președintei Maia Sandu, care a încurajat partidele românești să găsească rapid o soluție la criza politică din România, deoarece Chișinăul va avea nevoie de susținerea Bucureștiului, mai ales în contextul crizei energetice anticipate de la 1 ianuarie. Pe scurt, în opinia mea, există mai multe argumente în favoarea rămânerii domnului Iohannis în funcție în acest moment decât pentru o eventuală demisie.
Mai mulți lideri europeni s-au întâlnit cu şeful NATO, a lipsit România. Este un efect al crizei de securitate de la București?
Întâlnirea organizată de secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles reprezintă cea mai recentă etapă dintr-o serie extinsă de întrevederi bilaterale (Macron-Tusk, Macron-Starmer) și multilaterale (Varșovia, Berlin și, acum, Bruxelles), intensificate după alegerile din SUA din 5 noiembrie. Scopul acestor întâlniri este de a defini o poziție europeană comună în eventualitatea suspendării de către SUA a asistenței militare pentru Ucraina.
O astfel de decizie ar expune Ucraina subjugării Rusiei, având consecințe devastatoare pentru întreaga Europă, inclusiv pentru România.
Discuțiile vizează două obiective principale:
a) crearea condițiilor necesare pentru ca Ucraina să negocieze un armistițiu dintr-o poziție de forță;
b) formarea unei coaliţii de state europene capabile să furnizeze trupe pentru o misiune de menținere a păcii, inspirată de modelul armistițiului coreean din 1953, cu scopul de a preveni o nouă agresiune din partea Rusiei.
Țările implicate în aceste eforturi sunt cele care dispun de capacitatea și voința de a susține aceste obiective: Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Polonia și Franța.
România, având o poziție strategică în sudul Europei, ar trebui să fie un actor natural în această coaliție. Cu toate acestea, decizia autorităților române de a nu participa la aceste întâlniri, probabil motivată de dorința de a evita politizarea războiului în timpul campaniei electorale, a fost amplificată de atacul hibrid și criza politică ce a urmat alegerilor prezidențiale.
Aceste evenimente au diminuat semnificativ voința politică de a se alinia inițiativelor europene. Chiar și în cadrul NATO, există probabil rețineri legate de capacitatea României de a se implica, deoarece discuțiile actuale au depășit faza preliminară și au trecut la etapa angajamentelor concrete.
În actualul context, România ar putea întâmpina dificultăți în asumarea acestor angajamente
Pe scurt, „Operațiunea Speciala Georgescu” a Moscovei și-a atins pentru moment ținta: România s-a autoizolat din aceste inițiative din considerente electorale, iar atacul hibrid a scos-o, temporar, din joc. Formarea unui nou guvern stabil și alegerea unui președinte pro-european, cu ambiții reale de leadership constructiv, ar putea ajuta România să reintre în aceste discuții cruciale. Așa cum am mai menționat, în acest moment se trasează granițele politice ale Europei pentru următorii 40-50 de ani.
România nu trebuie să permită Moscovei și agenților săi din țară să o împiedice să participe la construirea noii arhitecturi de securitate europeană. Indiferent de opoziția Kremlinului sau a celor care îi servesc interesele, integrarea Ucrainei, Republicii Moldova și Balcanilor de Vest în structurile europene va avea loc.
Regimul fascist de la Moscova, ca orice regim bazat pe distrugere și opresiune, se va prăbuși în cele din urmă. Sunt convins că România va reuși să depășească această încercare de subjugare geopolitică orchestrată de Moscova prin intermediul interpușilor săi georgeşti. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este esențial ca viitorul guvern și viitorul președinte să demonstreze responsabilitate, competență și o ambiție clară de a consolida poziția României în Europa.