Corneliu Bjola: Jumătate din conducerea SRI trebuia concediată, România a pierdut cel mai mult în campaniile de dezinformare

Corneliu Bjola: Jumătate din conducerea SRI trebuia concediată, România a pierdut cel mai mult în campaniile de dezinformare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România e țara Uniunii Europene care a pierdut cel mai rapid controlul campaniei de vaccinare sub presiunea campaniilor de dezinformare (interne si externe), dar niciunul dintre cei responsabili nu și-a pierdut scaunul.

România și-a schimbat Guvernul, PSD s-a întors la putere, președintele Klaus Iohannis împarte medalii. Toate astea s-au întâmplat în vreme ce oamenii mureau masiv în spitale, infectați cu SARS-CoV 2. Niciun responsabil de eșecul campaniei de vaccinare nu și-a pierdut funcția, remarca profesorul Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, într-un interviu acordat spotmedia.ro.

ADVERTISING

Mi se pare strident că după eșecul masiv în fața dezinformării din perioada pandemiei, nimeni dintre cei responsabili cu protejarea spațiului informațional nu și-a pierdut scaunul.

Corneliu Bjola

"În mod normal, după un astfel de eșec colosal, jumătate din conducerea SRI în frunte cu Hellvig trebuia concediată, iar toată structura responsabilă de contracararea  campaniilor de dezinformare trebuia transformată radical.

Nu numai că nu s-a operat nicio schimbare, dar s-a așternut și o perdea de tăcere penibilă pe subiect: nimeni nu pune întrebări în media, Comisia SRI din Parlament taie frunze la câini, Iohannis împarte medalii sărbătorind succese inexistente.

ADVERTISING

Lucrurile însă trebuie spuse și repetate cât se poate de clar: Războiul hibrid e aici, crește în intensitate și e nevoie urgentă de repliere!", spune Corneliu Bjola.

Citește interviul integral Într-o țară normală, personaje ca Iohannis, Ciolacu, Cîțu și Simion ar fi jucători de șeptică, duminica, la Mizil


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇