Îmi vine greu să cred într-o mișcare „spontană”, ci mai degrabă într-o operațiune de destabilizare. Este probabil ca manipulatorii să nu fi sperat la un asemenea succes: poate fi, de asemenea, vorba despre o operațiune „steag fals”, adică cei care au manipulat votul sunt ei înșiși manipulați de un coordonator care se prezintă ca fiind altcineva pentru a acționa în deplină impunitate.
Istoricul francez Thierry Wolton, autorul unor volume de cercetare de referință asupra KGB-ului și Rusiei, comentează, în interviul pentru spotmedia.ro, situația explozivă în care se află țara, după rezultatul primului tur la prezidențiale și evenimentele care au urmat.
Principalele idei:
- Românii continuă să plătească pentru confiscarea Revoluției lor din decembrie 1989 de către un grup de „securiști” care au ocupat vidul de putere rămas.
- Faptul că partidul comunist s-a redenumit partid social-democrat, fără un examen de conștiință real din partea întregii populații, a facilitat această tranziție între fostul partid-stat și moștenitorii săi, sau mai degrabă reprezentanții săi.
- Poate fi vorba despre o operațiune „steag fals”, adică cei care au manipulat votul sunt ei înșiși manipulați de un coordonator care se prezintă ca fiind altcineva pentru a acționa în deplină impunitate. Aceasta este o ipoteză.
- Poate fi, de asemenea, vorba despre o manipulare internă în România, realizată de forțe obscure (moștenire post-1989?) care doresc să dinamiteze bazele fragile ale democrației voastre susținând un candidat de extremă dreapta prorus, care va pune Europa în dificultate.
- Rezultatul primului tur arată, de asemenea, o neîncredere incredibilă a populației față de clasa politică tradițională. Pe acest substrat, manipularea a prins o asemenea amploare. Ignorarea acestui fapt ar fi o greșeală gravă.
- În istoria care va fi scrisă mai târziu despre democrația secolului XXI (dacă va supraviețui în deceniile următoare), va exista un „înainte” și un „după” decembrie 2024, datorită a ceea ce trăiți acum.
Thierry Wolton, sunteți un observator atent nu doar al comunismului și ororilor lui, ci și al postcomunismului și felului în care parte din elitele comuniste s-au rebotezat democratic și au ajuns la putere. Din acest punct de vedere, cum vedeți ce se întâmplă în România în aceste zile?
Este adevărat că specificul României, în comparație cu celelalte țări din Europa Centrală și de Est eliberate de comunism, rămâne această puternică persistență a mentalității comuniste în rândul elitei politice și mai ales menținerea structurilor care o susțin.
Românii continuă să plătească pentru confiscarea Revoluției lor din decembrie 1989 de către un grup de „securiști” care au ocupat vidul de putere rămas. Într-un sistem comunist, „organele” sunt structura de bază, scheletul, dacă vreți, pe care se sprijină partidul-stat.
Perioada post-comunistă din România a dovedit acest lucru: regimul Ceaușescu s-a prăbușit, dar arhitectura a rămas, cu Iliescu și compania la putere.
Faptul că partidul comunist s-a redenumit partid social-democrat, fără un examen de conștiință real din partea întregii populații, a facilitat această tranziție între fostul partid-stat și moștenitorii săi, sau mai degrabă reprezentanții săi.
Am repetat adesea că democrația nu cade din cer; este o cultură care necesită timp pentru a fi integrată de popoarele care au fost private de ea. În România, această cultură a fost trunchiată, ba chiar instrumentalizată după 1989, ceea ce a încetinit întregul proces, chiar dacă s-au făcut progrese pe calea libertății.
Ceea ce trăiți astăzi este, într-un fel, o replică, în sens seismic, a eșecurilor democrației. Aceasta nu înseamnă neapărat că în spatele rețelelor sociale există o mână invizibilă - ceea ce o anchetă imparțială și exhaustivă ar putea, poate, să elucideze -, ci mai degrabă, și acest lucru este mai grav, că o parte din populația română manifestă o neîncredere totală față de procesul democratic, până la punctul de a se încrede într-un aproape necunoscut cu un discurs suveranist și prorus, adică exact opusul nevoilor țării: pentru suveranitatea sa, sănătatea economică și, nu în ultimul rând, libertatea cetățenilor săi.
Ne aflăm într-o situație similară cu 1989, cu diferențele de rigoare?
Da și nu.
Da, deoarece, așa cum tocmai am spus, România plătește și astăzi efectele acestei confiscări, cu o clasă politică coruptă, degradată și deconectată de nevoile populației, ceea ce reprezintă, într-adevăr, o moștenire comunistă.
Nu, deoarece problema mi se pare mai profundă, în sensul că depășește cazul României, deși la voi este cel mai evident, întrucât contextul local este favorabil, având în vedere această moștenire și reflexele induse de ea.
Observați că, de câțiva ani, populismul câștigă teren în Europa și în alte părți ale lumii. Nu a trecut neobservat faptul că realegerea lui Trump face parte din acest curent. Cum putem explica acest fenomen în termeni mai generali?
În Noile drumuri ale servituții, carte publicată de Humanitas în 2023, am evidențiat riscul considerabil pe care democrația îl întâmpină din cauza rețelelor sociale, sau, mai exact, a modului în care sunt utilizate.
De la apariția sa în secolul al XVIII-lea și până în prezent, democrația a fost considerată reprezentativă, adică „poporul suveran” își alege reprezentanții care vor vorbi în numele său și îi vor apăra interesele.
Cu toate acestea, rețelele sociale, care oferă o platformă celor care își revendică vocea și o propagă pe scară largă, creează iluzia că cetățenii se exprimă liber, își valorifică opiniile și interesele. În acest context, de ce să mai apelăm la reprezentanți aleși? Mai ales că acești reprezentanți au dezamăgit adesea așteptările „poporului suveran”.
Aceste resentimente au existat dintotdeauna, dar rețelele sociale le oferă acum o rezonanță extraordinară, prin intermediul algoritmilor. Aceștia sunt noii stăpâni ai expresiei populare: vocea fiecăruia se face auzită prin curentele de opinie reunite de algoritmi.
Acestui fenomen digital i se adaugă un comportament uman înnăscut, dacă putem spune așa: conformismul, cunoscut și sub denumirea de spirit de turmă. A fi în armonie cu semenii oferă oamenilor un sentiment de siguranță, în timp ce abaterea de la calea comună necesită curaj, deoarece există riscul de a fi exclus din societate.
În esență, rețelele sociale reprezintă un fenomen de masă, nu spontan, ci orchestrat de o inteligență artificială care oferă utilizatorilor iluzia siguranței - nu se mai simt izolați - și, mai mult, iluzia de a fi auziți.
Acest lucru nu este condamnabil în sine, însă, ca în orice fenomen de masă, cei mai vocali, cei mai extremiști și cei mai determinați câștigă adeziunea. Conformismul își face efectul, iar toată lumea, sau aproape toată lumea, urmează „curentul principal”.
Populismul, care este în principal expresia unei neîncrederi față de clasa politică tradițională și care reflectă resentimentul față de promisiunile democratice neîmplinite (sau deturnate de elită), face progrese remarcabile în aproape toate țările democratice datorită rețelelor sociale.
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în România este partea vizibilă a acestui fenomen observat și în alte locuri, cu grade variabile de intensitate. Alegerea lui Trump este, într-o anumită măsură, rezultatul acestui proces.
În cele din urmă, aceste alegeri din România oferă un teren extraordinar pentru înțelegerea unui fenomen până acum subestimat, deoarece era puțin vizibil.
În istoria care va fi scrisă mai târziu despre democrația secolului XXI (dacă va supraviețui în deceniile următoare), va exista un „înainte” și un „după” decembrie 2024, datorită a ceea ce trăiți acum.
Viitorul depinde acum de modul în care problema va fi rezolvată, prin voturi, în cazul vostru imediat, și apoi în restul lumii, deoarece problema rețelelor sociale manipulate de algoritmi este universală.
Este sau nu mâna Rusiei sau unde putem spune ca a intervenit, pe traseu, Rusia, în aceste alegeri? Sau poate ne uităm la actorul străin malign greșit?
Deocamdată este imposibil de spus.
Este adevărat că, de la Georgia la Moldova, Rusia a demonstrat recent capacitatea sa de a manipula voturile democratice. Prin urmare, nu putem exclude o operațiune de acest gen. Poate fi, de asemenea, vorba despre o operațiune „steag fals”, adică cei care au manipulat votul sunt ei înșiși manipulați de un coordonator care se prezintă ca fiind altcineva pentru a acționa în deplină impunitate.
Aceasta este o ipoteză. Faptul că unii influenceri au fost plătiți, din câte știm până în acest moment, pare să demonstreze că a existat într-adevăr o manipulare deliberată a acestor alegeri, restul fiind influențat de algoritmii care reunesc utilizatori de internet care nu se cunosc, dar care acționează în aceeași direcție, încurajați, așa cum am spus, de un curent larg împărtășit.
Poate fi, de asemenea, vorba despre o manipulare internă în România, realizată de forțe obscure (moștenire post-1989?) care doresc să dinamiteze bazele fragile ale democrației voastre susținând un candidat de extremă dreapta prorus, care va pune Europa în dificultate.
În orice caz, îmi vine greu să cred într-o mișcare „spontană”, ci mai degrabă într-o operațiune de destabilizare.
Este, de asemenea, probabil ca manipulatorii să nu fi sperat la un asemenea succes. Rezultatul primului tur arată, de asemenea, o neîncredere incredibilă a populației față de clasa politică tradițională. Pe acest substrat, manipularea a prins o asemenea amploare. Ignorarea acestui fapt ar fi o greșeală gravă.
Dacă nu se va realiza o reflecție profundă asupra problemei decăderii elitei, atât la voi, cât și în celelalte democrații, riscul ca astfel de manipulări să se repete este mare, iar populismul va continua să câștige teren. În acest sens, România devine un exemplu.
Sunteți printre puținii care au avertizat constant asupra Chinei. În ceea ce privește amestecul în democrațiile occidentale, cum lucrează China?
Faptul că TikTok a fost instrumentul manipulării este tulburător.
Compania este chineză, servind drept instrument pentru regimul comunist, atât pentru a influența opiniile occidentale (și a le umple cu conținuturi stupide), cât și pentru a colecta datele utilizatorilor rețelei.
Desigur, există o adevărată alianță politică (și militară, după cum se vede din sprijinul acordat armatei ruse de către Xi Jinping) între Moscova și Beijing. Cele două capitale o afirmă deschis, dar eterna naivitate occidentală refuză să recunoască acest lucru din motive în principal mercantile.
Scopul lor declarat este de a domina lumea în locul democrațiilor occidentale. Prin urmare, nu putem exclude posibilitatea ca TikTok să fi fost pus în serviciul Moscovei (sau altor forțe) pentru a manipula aceste alegeri.
Trebuie să sperăm că anchetele viitoare vor face lumină asupra acestei chestiuni, deși nu îmi fac prea multe iluzii în privința transparenței lor, având în vedere ce fel de mize geopolitice sunt în spate.
Care este cel mai mare risc pentru România, în acest moment? E diferită situația noastră de cea a altor state unde dreapta radicală e în ascensiune?
Rolul președintelui român este în principal onorific, ceea ce limitează riscurile. Dar, așa cum spune un faimos proverb japonez, „peștele se strică de la cap”. O președinție de extremă dreaptă, prorusă, poate influența întregul proces politic, mai ales dacă există un număr semnificativ de deputați care merg în aceeași direcție.
Lunile care urmează vor fi decisive, începând chiar cu următoarele zile, de duminică, 8 decembrie, când direcția poate fi încă corectată printr-o înfrângere a domnului Georgescu. Nimic nu este pierdut în momentul în care vorbesc.
Ceea ce este cel mai grav, în fond, nu este soarta României, ci repercusiunile acestor voturi asupra războiului din Ucraina, în contextul în care Trump riscă să impună o „pace” care va favoriza planurile lui Putin, adică neutralizarea acestui stat. O Românie care s-ar distanța de Comunitatea Europeană în privința chestiunii ucrainene ar fragiliza considerabil interesele Bătrânului Continent.
Dacă România alunecă, în scenariul cel mai rău, o va salva sau ajuta Occidentul?
Să nu vă faceți iluzii. Vor exista, desigur, condamnări verbale, avertismente, o întreagă gesticulație europeană, dar nu și acțiuni decisive. Ar fi de dorit, de altfel? Comunitatea Europeană nu este, din fericire, ceea ce erau vechile țări socialiste controlate de Moscova. Bruxelles nu dictează totul celor 27 de state membre, și asta este un lucru bun.
Singura intervenție reală și eficientă pe care ar putea-o face celelalte democrații ar fi să trateze cauza problemei, adică să implementeze mecanisme care să prevină aceste fenomene de „mulțimi digitale” unde fiecare crede că se exprimă individual, când, de fapt, se află în mijlocul unei haite.
Exercițiul este dificil, deoarece nu trebuie, în același timp, să se limiteze libertatea de exprimare. Nu ceea ce se spune pe rețelele sociale este periculos, ci felul în care ceea ce se spune acolo este utilizat de algoritmi. În opinia mea, adevăratul dușman al democrației și chiar al umanității este algoritmul.
