Moscova este cu ochii pe România, doar instituțiile de la noi cu atribuții în domeniul securității naționale nu vedeau sau nu doreau să vadă.
Nu știu dacă România mai poate funcționa în structurile occidentale, militare, politice, economice, cu un președinte instabil, care de cel puțin un deceniu face declarații extrem de controversate despre apartenența țării sale la NATO, spune istoricul Armand Goșu, într-un interviu acordat Spotmedia.ro.
Astfel de declarații ajută haosului pe care Rusia îl creează, și, în scenariul ajungerii lui Călin Georgescu la Cotroceni, sunt mari șanse ca România să intre într-o perioadă de maximă turbulență politică, avertizează el.
Domnule profesor Armand Goșu, sunt proteste masive în Georgia, care amintesc de maidanul ucrainean. Va putea societatea să întoarcă practic decizia politică de a suspenda negocierile de aderare la UE, cum s-a întâmplat în Ucraina? Care este specificul Georgiei?
Nu m-aș hazarda să dau vreun pronostic. Protestele se desfășoară în spirală, pierde cine clipește primul. E un război al nervilor în acest moment, între zecile de mii de protestatari, care demonstrează nu doar în capitală, în Tbilisi, ci în toată țara, și partidul de guvernământ, „Visul Georgian”, controlat din umbră de oligarhul Ivanișvili, o variantă georgiană a moldoveanului Plahotniuc. Decizia de suspendare a negocierilor cu UE, anunțată acum o săptămână, a fost scânteia care a reaprins protestele.
Să nu uităm că 2024 a fost foarte agitat în Georgia, în primăvară au izbucnit protestele la adresa adoptării legii „agentului străin”, după model rusesc, manifestații pe alocuri violente care au durat câteva luni. În toamnă au fost alegerile parlamentare, observatori internaționali și activiști ai Opoziției au acuzat Puterea de falsificarea rezultatelor. A izbucnit al doilea mare val de proteste. Iar acum, de o săptămână, după anunțarea suspendării negocierilor cu UE, se înregistrează al treilea mare val de proteste.
Acest ultim val se deosebește de primele două, prin faptul că s-a extins și în alte orașe, că participă la el persoane care în trecut au fost neutre politic sau chiar favorabile partidului oligarhului, dar care au crezut promisiunea făcută de „Visul georgian” că va continua integrarea europeană.
Acești oameni au înțeles că au fost mințiți. Iar acum protestează. A început ca un protest spontan. Oamenii se adună seara, blocând centrul orașului, străzile din jurul Parlamentului; Poliția atacă demonstranții, care au construit baricade, aruncă cu petarde în clădirea Parlamentului, iar Poliția folosește tunurile cu apă și gaze lacrimogene.
În fiecare noapte a arestat câteva zeci de persoane, sunt imagini cu violențe grave ale Poliției, mai ales împotriva jurnaliștilor. Spre dimineața protestul încetează, pentru a reizbucni în seara următoare.
De această dată, protestul s-a extins în instituții. Din MAE georgian și-au dat demisia diplomați; din MAI unii șefi au refuzat să execute ordinele Guvernului. Băncile s-au alăturat protestelor, profesorii din învățământul liceal și din universități, cercetătorii din diverse domenii. Mai toată elita intelectuală s-a implicat activ în aceste demonstrații. Deci o mare parte a societății s-a mobilizat.
De partea cealaltă, Ivanișvili are de partea sa serviciile secrete și trupele speciale de intervenție, care se dovedesc extrem de eficiente. Și încearcă diferite diversiuni. În seara asta (miercuri, 4 decembrie 2024 – n.red.) la televiziunea publică este organizată un fel de falsă dezbatere între reprezentanții Guvernului și cei ai unor partide din Opoziție, pe care însă nu-i recunoaște strada.
E un fel de 1990-92 din România, când FSN-ul lui Iliescu instiga o parte din populație împotriva celeilalte cu ajutorul televiziunii publice.
Peste 10 zile se va încheia mandatul de președinte al doamnei Zurabișvili, iar Parlamentul va alege un nou președinte. Așa că, în următoarele săptămâni, mă aștept ca intensitatea protestelor din Georgia să crească.
Care a fost strategia Rusiei și de ce nu a putut fi oprită, practic?
Strategia Rusiei este simplă, generarea haosului în țările vecine nesigure, care formează ceea ce Moscova consideră a fi zona ei exclusivă de influență.
În ciuda faptului că georgienii sunt pro-UE în proporție de 80%, văd în Rusia cel mai mare dușman al țării lor, prin manipulări, propagandă, fake-uri de tot felul, Moscova a reușit un tur de forță, deraind Georgia de pe traiectoria pro-occidentală.
Nici măcar n-a presupus un consum mare de resurse, de vreme ce finanțarea acestei campanii anti-occidentale a făcut-o oligarhului Ivanișvili.
Deci interesele Rusiei de a ține departe Georgia de integrarea în lumea occidentală și interesul lui Ivanișvili și al unui segment important din elita georgiană care se teme de ceea ce presupune integrarea europeană, adică anticorupție, reforma justiției, au coincis. Sau măcar au fost în bună măsură similare.
Rusia a lucrat cu materialul clientului. La fel lucrează peste tot.
Ar putea Occidentul să facă mai mult, am văzut deja solicitarea pentru reluarea alegerilor?
Nu știu, mecanismele instituțiilor occidentale sunt foarte greoaie. Și, apoi, instituțiile occidentale nu ratează nicio greblă. Pot presupune că sunt infiltrate de agenți ruși. Alternativa ar fi că aceste instituții sunt populate de oameni incompetenți.
Deocamdată, prima măsură care ar putea fi adoptată ar fi suspendarea visa free pentru georgieni. Nu știu dacă este cea mai inteligentă soluție, în clipa de față.
Pe mine mă interesează mult Armenia și Georgia, pentru că acolo și-au găsit adăpost rușii care fug de război. Reintrarea Georgiei sub controlul Rusiei va complica viața a zeci de mii de fugari ruși, care nu pot pleca nici spre UE, spre Israel sau SUA și care sunt prizonierii tulburărilor din Caucaz.
De câteva zile, România e amintită lângă Georgia și chiar Belarus, în contextul ascensiunii bizare a lui Călin Georgescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În scenariul în care acesta ajunge președinte, intră România într-o epocă a destabilizărilor?
Sigur că sunt mari șanse să intre într-o perioadă de maximă turbulență politică. Dar, în fond, Rusia – atât cât s-a implicat în campania din România – asta și urmărește: instalarea haosului într-una dintre cele mai importante țări de pe flancul estic al NATO.
Uitați-vă la atribuțiile pe care le are președintele României: Conduce CSAT, numește pe șefii serviciilor de informații, numește ambasadorii, primește ambasadorii străini, avansează în grad.... Nu știu dacă România mai poate funcționa în structurile occidentale, militare, politice, economice, cu un președinte instabil, care de cel puțin un deceniu face declarații extrem de controversate despre apartenența țării sale la NATO. Deci „cordonul sanitar” în jurul Cotroceniului, de care vorbesc unii lideri politici, s-ar putea să nu funcționeze, iar consecințele pentru România să fie dramatice.
Ce semnificație dați felului în care Vladimir Putin a pomenit alegerile din România, în stilul de ironie provocatoare, firește. A fost apoi acel mesaj – atribuit, cel puțin – al lui Dughin. Sunt importante aceste mesaje? Ce ne transmit ele despre intențiile Rusiei față de România?
Asta confirmă că Moscova este cu ochii pe România, ceea ce cu toții știam. Doar instituțiile de la noi cu atribuții în domeniul securității naționale nu vedeau sau nu doreau să vadă. Ceea ce au remarcat cu stupoare câțiva dintre partenerii României.
Conținutul mesajului confirmă că este vorba de Aleksadr Dughin. Sau de cineva care cunoaște foarte bine intimitatea gândirii și operei acestuia.
Dughin spune că Moldova se va uni cu România (va fi parte a României în curând), dar și că România va fi parte a Rusiei.
Legendă foto: Основы геополитики, Moscova, 1997, p. 383: „Din punct de vedere geopolitic, integrarea României și a Moldovei este iminentă, dar Moscova trebuie să se străduiască să înfăptuiască această unire potrivit intereselor sale, pentru a include acest spaţiu în zona unde deţine controlul strategic direct.” /../ “Aceasta înseamnă că Moscova și nu altcineva trebuie să fie inițiatoarea integrării moldo-române, care să fie pusă, de la bun început, sub semnul orthodoxei și eurasianismului.” (p. 383)
Ideea nu este nouă la Dughin, are aproape trei decenii. Am găsit-o formulată clar pentru prima dată în cartea Osnovî gheopolitiki (Bazele geopoliticii), apărută în 1997. Dughin spune că unirea României și Moldovei este inevitabilă, dar aceasta trebuie să se înfăptuiască în interesul Rusiei, pentru a include viitoarea Românie, în granițele căreia va intra și Moldova, în zona de influență a Rusiei, „în zona controlului ei strategic direct”, mai exact.
Iar în următorul paragraf Dughin scrie că Rusia trebuie să inițieze această unire, sub semnul ortodoxiei și ideologiei euro-asianismului. Deci că România va trebui să iasă din spațiul occidental și să adere la euro-asianism, care e spațiul cultural și civilizațional, diferit și concurent cu celelalte două, adică vestic și estic-oriental.
România este importantă pentru Dughin pentru că ocupă un loc sensibil pe hartă, și-i acordă o mare atenție pentru că întrerupe acest continuum slav, între ucraineni și sârbi. Or, pentru Dughin e foarte importantă continuitatea teritorială, bazată pe etnie, pe religie, pe particularitățile culturale.
În mod paradoxal, Dughin, el personal, nu alte instituții din Rusia (din câte cunosc), militează pentru unirea cu Moldova, pentru crearea României Mari (are și un subcapitol cu acest titlu). Numai că prețul pentru unirea cu Moldova trebuie să fie intrarea României în spațiul cultural, civilizațional rusesc.
Recent, Dughin a mers mai departe, a plusat și a spus că România trebuie se devină parte a Rusiei.
Este un proiect, propus pentru dezbaterea intelectuală, lansat la apă la Moscova, acum peste 25 de ani, pe vremea în care Bucureștiul făcuse opțiunea pentru Occident, pentru NATO și UE. Șansa României a fost integrarea în UE și NATO, cu o viteză amețitoare. Asta ne-a salvat pe noi de russki mir, în care ne-am fi putut astăzi afla, împreună cu Moldova, sau fără ea.
Această propunere este evident o diversiune, o capcană în care n-a căzut nici clasa politică de la București, nici serviciile secrete, și nici intelectualitatea românească, cu câteva excepții.