Alimentele ultraprocesate pot provoca boli cardiace și deces prematur, chiar dacă au ingrediente vegetale

Alimentele ultraprocesate pot provoca boli cardiace și deces prematur, chiar dacă au ingrediente vegetale

Degeaba înlocuim alimentele ultraprocesate cu carne cu unele care au ingrediente vegetale, dacă acestea sunt la fel de prelucrate, arată un studiu recent.

Riscul apariției unor boli cronice și de deces prematur scade dacă optăm pentru o dietă bazată pe produse vegetale. Asta nu înseamnă, însă, să ne umplem farfuria cu pizza vegetariană congelată, cartofi prăjiți sau produse de patiserie.

Chiar dacă aceste produse ultraprocesate nu conțin carne, ele nu sunt lipsite de riscuri, spune nutriționista Duane Mellor, membră a Școlii Medicale Aston din Birmingham, Marea Britanie.

De fapt, consumul unor de astfel de alimente nerecomandate pe bază de plante crește dramatic colesterolul rău și hipertensiunea arterială și poate duce la boli de inimă și la deces premature, conform unui nou studiu.

ADVERTISING

Este prima cercetare de acest tip care arată că alimentele vegetale ultraprocesate sunt asociate cu o creștere a riscului de boli cardiovasculare, spun autorii, potrivit CNN.

Studiul publicat luni în jurnalul științific The Lancet Regional Health — Europe a folosit date colectate de UK Biobank, un proiect de cercetare care a reunit participanți din Anglia, Scoția și Țara Galilor.

Peste 118.000 de persoane cu vârste între 40 și 69 de ani au răspuns la întrebări despre dieta lor. Informațiile au fost apoi coroborate cu înregistrările spitalelor și datele despre decese provocate de factorii de risc cardiovascular.

ADVERTISING

Cercetătorii au descoperit că alimentele ultraprocesate care au ingrediente vegetale au mărit cu 5% riscul de boli cardiovasculare și cu 13% pe cel de deces prematur.

De asemenea, înlocuirea a 10% din alimentele ultraprocesate vegetale cu legume și verdețuri proaspete, congelate sau minim procesate a dus la reducerea cu 7% riscul de dezvoltare a afecțiunilor cardiovasculare și cu 13% a riscului de deces din cauza unei boli cardiace.

Peste jumătate din alimentele ultraprocesate vegetale analizate au fost produse de panificație și patiserie, precum pâine, chifle și prăjituri.

Alimentele ultraprocesate sunt supuse mai multor procese industriale, precum încălzirea, eliminarea de nutrienți și proteine, turnare și comprimare, precum și adăugarea de substanțe chimice pentru modificarea culorii, mirosului, gustului și texturii.

ADVERTISING

Alimentele din această categorie sunt create pentru a fi foarte gustoase pentru papilele gustative umane și sunt adesea extrem de convenabile, necesitând un timp scurt de preparare sau deloc.

Alimentele neprocesate includ fructele și legumele proaspete, ouăle și laptele.

Alimentele minim procesate includ ingrediente culinare precum sarea, verdețuri și uleiuri, dar și alimente precum conserve și legume congelate care combină ingredientele culinare cu alimente neprocesate.

"Consumul de produse vegetale ar putea fi benefic, acționând ca o protecție împotriva problemelor de sănătate sau pot reprezenta un risc - totul depinde de nivelul de procesare al acestor alimente", spune Renata Levy, cercetătoare la Centrul de Cercetare Epidemiologică în Nutriție și Sănătate de la Universitarea São Paulo (Nupens/USP), Brazilia, care a lucrat la acest studiu.

"Aditivii alimentari și contaminanții industriali prezenți în aceste alimente ar putea provoca stres oxidativ și inflamații, agravând și mai mult riscurile.

Prin urmare, rezultatele noastre susțin trecerea către opțiuni alimentare pe bază de plante care iau în considerare gradul de procesare pentru a îmbunătăți rezultatele sănătății cardiovasculare", a explicat o altă autoare, Fernanda Rauber, cercetătoare la Nupens/USP.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇