Ca pentru a compromite total ideea, PSD și PNL au oferit două soluții de independenți, aparent cererea electorală a momentului, pe care și-au dat silința să le caricaturizeze.
Doamna indepenentă social-democrată cu profesie liberală sau liberală cu profesie social-democrată (încă nu am aflat care e aceea), anunțată de dl Ciolacu ca vârf al listei comune, s-a dat de trei ori peste cap și a devenit Mihai Tudose. Nici până azi nu e clar ce a fost cu episodul Ramona Chiriac, meteoric și ridicol.
Acum au pentru Primăria Capitalei un candidat pe care l-au bușit pe surse până l-a trimis direct în ATI-ul politic, unde Marcel Ciolacu stă cu piciorul pe furtunul de oxigen, Nicolae Ciucă pe furtunul perfuziei, iar pe lângă, suflarea celor două partide, tânjind după un alt candidat, transmite periodic afară: hai că moare!
Toate sondajele arată că anul acesta cererea electorală a anului este pentru independenți tocmai din cauza eșecului lamentabil al clasei politice de a livra lideri și rezultate mulțumitoare.
Acest apetit fără precedent pentru independenți, pe care îl vedem și la alegerile europarlamentare, este consecința canionului săpat de dezamăgirile repetate și generalizate între politic și cetățeni.
Personal, am mai spus, cred că este o soluție iluzorie. În democrație nu există soluție viabilă în afara partidelor politice care constituie majorităţile de guvernare micro și macro și care răspund politic.
Dar ce înțelege electoratul prin independenți?
Să ne uităm la cel mai bine plasați în sondajele de opinie. Nici Cristian Popescu Piedone sau Nicușor Dan la București, nici Mircea Geoană nu sunt apolitici, independenți în sensul virginității politice. Piedone este și în acest moment, Geoană și Dan au fost președinți de partide.
Dar ei sunt percepuți ca independenți de partide, de sistemul politic, chiar antisistem în cazul Piedone. Independentul cerut nu este așadar venit de pe stradă, în niciun caz un anonim, ci tot un om politic, dar cu o amprentare partinică mai slabă decât notorietatea și credibilitatea lor pe persoană fizică.
Sunt personalități de la care se așteaptă, iluzoriu desigur, să fie deasupra partidelor, să le călărească, să le alinieze, să fie un soi de vodă.
Independent nu înseamnă un iepure scos din joben, fără nicio experiență politică, fără notorietate, pus moț în fruntea unei liste sau plantat într-o candidatură. Soluția aceasta cu toate stângăciile ei mai degrabă compromite ideea. Ca după aceea partidele să spună: Vedeți? Tot noi suntem mai buni.
Și nu ar fi pentru prima dată. Să ne amintim cum s-a întâmplat cu guvernul tehnocrat în 2015, pus în funcție de partide care au rămas desigur la putere în Parlament, dar au avut răgazul să-și tragă sufletul și să se reorganizeze. După un an au revenit în forță, iar ideea de tehnocrat a fost compromisă.
Dar genul de independent cerut de electorat este complet indezirabil pentru partide, mai ales pentru cele mari, pentru că implica riscuri.
Dacă are popularitate mare pe cont propriu, dacă are profil și ambiții politice, el se poate desprinde de partide, odată instalat în poziția de putere, poate crea o forță politică distinctă și de aici probleme, cel puțin o vreme, pentru sistemul tradițional. Ceva gen Macron în Franța. Este unul dintre motivele pentru care liderii PSD iau foc când aud de Mircea Geoana.
De aceea, partidele înțeleg prin independenți un fel de marionete inerte fără sforile care să le lege de mașinăriile pe care electoratul a ajuns să le deteste, marionete în spatele cărora să-și ascundă hâdoșenia și incompetență.
Un partid puternic își poate permite la o adică să propună și un independent scos din joben, pe care să-l promoveze și propulseze ca soluție, dar numai cu două condiții.
Să fie vorba despre un sistem meritocratic, în partide să conteze cu adevărat competența, valoarea individuală, ele să fie susținute indiferent de numărul de afișe lipite de-a lungul timpului. Și atingerea partidului să nu fie un sărut al morții, adică asocierea cu el să nu fie o contaminare letală.
Dar dacă ele ar fi îndeplinite, partidul acela ar avea o bază de candidați proprii valoroși și nu ar avea nevoie să se ascundă după independenți, ar candida cu politicieni formați și asumați, așa cum e normal.