Cea de-a treia săptămână a lunii ianuarie aduce pe scena Operei Naționale București o serie de spectacole de operă și balet, primul eveniment din seria Scena Gândirii – Conferințele Operei Naționale București și concertul Remember Felicia Donceanu.
Marți, 17 ianuarie, ora 18:30, vă invităm la primul eveniment din seria Scena Gândirii – Conferințele Operei Naționale București ce îl va avea ca invitat pe academicianul Mircea Dumitru, filosof și logician, vicepreședinte al Academiei Române, profesor universitar al Facultății de Filosofie a Universității din București, autor prolific, cu o carieră universitară de peste 30 de ani. Acesta va susține o prelegere intitulată „Muzică și filosofie”, în care va explora legăturile profunde și incitante dintre arta sunetelor și reflecția filosofică. Alocuțiunea va fi urmată de un dialog cu gazdele evenimentului, dirijorul Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București și lectorul universitar Daniel Nica, coordonatorul programului de conferințe al Operei. Provocarea pe care o lansează Mircea Dumitru este dublă: pe de o parte să evidențieze conexiunea adâncă dintre muzică și filosofie, iar, pe de alta, să sublinieze necesitatea educației muzicale, ca ingredient al formării unei personalități armonioase, aflate în slujba binelui public. Această serie de întâlniri va aduce în fața publicului cele mai importante personalități intelectuale, artistice și universitare ale societății românești. Conferințele se vor desfăşura lunar, în Sala Mare a Operei Naționale București. Scopul Conferințelor Operei Naționale București va fi să să stimuleze dialogul intelectual și diversitatea de idei, prin crearea unui spațiu de referință al dezbaterilor culturale din România.
Joi, 19 ianuarie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus, regie și adaptare coregrafică Jaroslav Slavický, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu. Ritm, culoare, atmosfera plină de viață a unui orășel din Spania, personaje pitorești inspirate de celebrul roman semnat de Cervantes, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretarea unei distribuții de excepție.
Vineri, 20 ianuarie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, în regia lui Mario De Carlo, conducerea muzicală Iurie Florea. „Trubadurul” lui Verdi este una dintre operele cele mai intense, mai dramatice şi, paradoxal, accesibile publicului. Titlul a reprezentat încă de la premiera ce a avut loc la Roma în 1853 un succes de proporţii şi s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere din lume, fapt ce validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar şi interesul publicului pentru această lucrare.
Sâmbătă, 21 ianuarie, ora 18:30, vă propunem o seară de lieduri „Remember Felicia Donceanu”. Evenimentul va readuce în atenția publicului lieduri și muzică instrumentală din cele mai importante creații ale compozitoarei. Vor interpreta soliștii Operei Naționale București: Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Silvia Sorina Munteanu, Simona Neagu, Sorana Negrea, Cristina Maria Oltean, Madeleine Pascu, Mihaela Stanciu, Vasile Chișiu, Daniel Magdal, Valentin Vasiliu, Andrei Petre, acompaniați de pianistele operei bucureștene Luminița Berariu și Ioana Maxim. Invitații serii vor fi Diana Spânu Dănilă – pian, Lucian Gabriel Dănilă – vioară, Oana Spânu Vișenescu – vioară. Conceptul regizoral poartă semnătura Claudiei Machedon.
Duminică, 22 ianuarie, ora 11:00, vă așteptăm la spectacolul de balet pentru copii „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” de Cornel Trăilescu. Oglinda fermecată, mărul otrăvit, sicriul din sticlă, personaje precum regina cea rea sau cei şapte pitici sunt detalii din povestea Albei ca zăpada care au pătruns, de-a lungul timpului, în imaginarul colectiv, inspirând nenumărate producţii artistice aşa cum este și spectacolul de balet de pe scena Operei Naționale București. Conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu.
Duminică, 22 ianuarie, ora 18:30, are loc la spectacolul de operă „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, conducerea muzicală Tiberiu Soare. Povestea devoalează o călătorie a cărei destinație nu este fericirea, cel puțin nu pentru Cio-Cio-San care își sacrifică puritatea, credința, ajungând să își dezonoreze cultura. Iubirea pe care Pinkerton o simte pentru Cio-Cio-San este trecătoare, superficială, dovadă fiind faptul că el se întoarce după trei ani, cu soția sa din America, doar pentru a-și lua fiul din brațele lui Butterfly.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR
Parteneri: Tedi, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust