„Melania” depășește așteptările la box office. Publicul: femei albe, peste 45 de ani

„Melania” depășește așteptările la box office. Publicul: femei albe, peste 45 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Documentarul „Melania”, care o urmărește pe prima doamnă a Statelor Unite în perioada premergătoare celei de-a doua inaugurări prezidențiale a lui Donald Trump, a avut un debut peste așteptări în cinematografele din America de Nord.

Practic, vorbim de unul dintre cele mai puternice debuturi pentru un film documentar non-muzical din ultimii ani, scrie Variety.

Filmul a încasat 7,04 milioane de dolari, depășind estimările inițiale de 3–5 milioane de dolari.

Performanța este cu atât mai notabilă cu cât Amazon MGM a investit sume uriașe în proiect: 40 de milioane de dolari pentru achiziția documentarului și încă aproximativ 35 de milioane de dolari pentru promovare.

În aceste condiții, specialiștii din industrie estimează că „Melania” ar avea nevoie de încasări în SUA de 40–45 de milioane de dolari pentru a ajunge la pragul de rentabilitate.

Reprezentanții Amazon MGM susțin însă că box office-ul nu este singurul obiectiv. „Suntem foarte încurajați de debutul puternic și de reacția pozitivă a publicului, cu încasări inițiale care au depășit așteptările noastre. Acest avânt este un prim pas important într-un ciclu de viață de lungă durată pentru film și viitoarea docu-serie, care va continua mult după rularea în cinematografe și pe care o vedem ca având un parcurs semnificativ pe Prime Video”, spune Kevin Wilson, șeful de distribuție de la Amazon.

Datele furnizate de Amazon MGM arată că publicul din weekendul de lansare a fost format în majoritate din femei trecute de prima tinereţe: 72% dintre spectatori au fost femei, iar 83% au avut peste 45 de ani.

Aproape 75% dintre cumpărătorii de bilete au fost albi, iar cele mai bune rezultate s-au înregistrat în orașe precum Dallas, Orlando, Tampa, Phoenix și West Palm Beach, zone în care Donald Trump se bucură de popularitate ridicată.

În ciuda succesului la public, filmul este primit extrem de slab de critici. „Melania” are un scor de doar 10% pe Rotten Tomatoes, dar a obținut nota „A” din partea spectatorilor în sondajele CinemaScore, ceea ce este una dintre cele mai mari discrepanțe recente între critica de specialitate și reacția publicului.

Film Melania
Foto: Variety

Documentarul a beneficiat de o promovare intensă, inclusiv din partea lui Donald Trump, care l-a descris drept „obligatoriu de văzut” și a susținut că proiecțiile se „vând rapid”. Melania Trump a scris, la rândul ei, pe rețelele sociale că filmul este „iubit de toată lumea”.

image

Investiția masivă a Amazon MGM a generat însă controverse. Analistul David A. Gross, de la Franchise Entertainment Research, consideră că miza depășește zona strict comercială: „Pentru orice alt film, un debut ca acesta, cu costuri de 75 de milioane de dolari și potențial extern redus, ar fi o problemă. Dar acesta este mai degrabă un pariu politic decât o investiție clasică pentru profit. Dacă ajută Amazon în chestiuni de reglementare, taxe sau alte relații guvernamentale, suma este nesemnificativă pentru companie.”

image

„Melania” ocupă locul al treilea în clasamentul box office-ului nord-american, după thrillerul „Send Help” și filmul independent „Iron Lung”. Lansarea are loc într-un context social tensionat în SUA, marcat de proteste și controverse politice, iar documentarul este regizat de Brett Ratner, aflat la primul proiect major după acuzațiile de agresiune sexuală din 2017, pe care le-a negat.

B.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇