De la ședințe de cabinet televizate până la postări nocturne pe Truth Social, președintele SUA, Donald Trump, a rămas aproape constant în centrul atenției de când și-a reluat mandatul. De cele mai multe ori, însă, a făcut-o fără soția sa. Așadar, unde este Melania?
Un nou documentar, coprodus chiar de prima doamnă, încearcă să răspundă acestei întrebări. Melania: 20 de zile până la istorie promite publicului o incursiune intimă în viața Melaniei Trump în zilele premergătoare învestirii soțului său, în ianuarie 2025, scrie BBC.
Filmul a fost lansat vineri în cinematografele din Statele Unite, stârnind controverse. A atras atenția criticilor administrației și organizațiilor de monitorizare, care au pus sub semnul întrebării sursa finanțării și au considerat momentul lansării nepotrivit, în contextul protestelor ample declanșate după ce agenții federali au ucis două persoane în Minneapolis.
Dincolo de disputele politice, cei care speră să afle cum își petrece Melania Trump timpul ar putea fi dezamăgiți: mare parte din film o surprinde în deplasare, la evenimente publice sau între întâlniri în care analizează mostre de materiale textile și seturi de veselă.
Cu toate acestea, câteva momente petrecute în cercul ei restrâns oferă indicii despre modul în care prima doamnă, cunoscută pentru discreția sa, se raportează la cel de-al doilea mandat al soțului.
„Toată lumea vrea să știe, așa că iată”, spune ea în voice-over-ul de deschidere.
Iată ce aflăm din film și ce rămâne nespus.
Momente scurte, în afara scenariului
Încă de la început, Melania Trump își declară clar intenția: „Vreau să le arăt americanilor drumul meu de la cetățean privat la primă doamnă”.
Documentarul atinge fugitiv și controversele legate de realizarea sa, într-un moment meta în care membrii echipei răspund unei solicitări din partea unui jurnalist privind comandarea filmului.
Melania este coprodus de Melania Trump și regizorul Brett Ratner, alături de alți parteneri, și este distribuit de Amazon MGM Studios. Este primul proiect al lui Ratner după ce, în 2017, în plin val #MeToo, a fost acuzat de abuz sexual, acuzații pe care le-a negat.
Acțiunea se desfășoară în mare parte la Trump Tower din New York, la reședința prezidențială din Mar-a-Lago, Florida, sau pe traseul dintre cele două. Vedem puțin din spațiile în sine; camera se concentrează mai ales pe încăperile în care Melania se întâlnește cu echipa sa de încredere - stiliști, organizatori de evenimente, designeri de interior.
În mai multe rânduri, Ratner o încurajează să vorbească mai mult despre sine. Ce muzică îi place? Michael Jackson, răspunde ea într-o mașină, în drum spre aeroport - în special „Billie Jean”, piesă care apare de două ori în film. Cei doi ascultă melodia, iar Melania fredonează câteva versuri.
Cea mai personală durere
Melania Trump este cel mai deschisă atunci când vorbește despre moartea mamei sale, descriind doliul ca fiind copleșitor. Amalija Knavs a murit în ianuarie 2024.
Prima dată se destăinuie unui decorator, în timp ce discută planurile de mutare ale familiei Trump la Casa Albă. Durerea pare să revină cu forță atunci când participă, pe 9 ianuarie 2025, la funeraliile fostului președinte Jimmy Carter, la Washington — chiar în ziua în care se împlinea un an de la moartea mamei sale.
Spune că, în Catedrala Națională din Washington, deși prezentă pentru Carter, „mama mea iubită va fi în gândurile mele”. O descrie drept „firul cel mai bogat al vieții mele”.
Donald Trump apare și el în fața camerei, spunând că soția sa a trecut printr-o perioadă „foarte grea”.
După ceremonie, Melania merge direct de la o catedrală la alta - de la Washington la Catedrala Sfântul Patrick din Manhattan - pentru a aprinde o lumânare în memoria mamei sale.
Cerc restrâns, legături strânse
Donald Trump apare rar în film, mai ales la evenimente-cheie sau în câteva momente private, în care o laudă.
Cele mai calde relații par a fi cele cu stilistul ei de lungă durată, Hervé Pierre, și cu prima doamnă a Franței, Brigitte Macron.
Deși relația dintre Donald Trump și președintele francez Emmanuel Macron a fost adesea tensionată, cele două prime doamne se complimentează într-un apel video, discutând despre preocupările comune legate de anxietatea tinerilor și utilizarea rețelelor sociale.
În contrast, întâlnirile cu Hervé Pierre - creatorul multor ținute purtate la învestire - sunt extrem de tehnice: un centimetru la guler, linia reverului. Despre prietenia lor, Melania spune că lucrează împreună de ani buni datorită „energiei și viziunii” comune.
Pierre explică faptul că vorbesc aceeași limbă - cea a detaliilor și designului - lucru influențat de trecutul ei de fotomodel și de opiniile ferme despre cum trebuie să se așeze hainele.
Ce nu vedem aproape deloc este familia Trump extinsă. Copiii lui Trump apar doar în mulțime, la ceremonia de depunere a jurământului. Deși Melania vorbește cu afecțiune despre fiul ei, Barron evită camera - se îndepărtează brusc când familia intră împreună în Casa Albă.
„Este foarte important să trăiască viața pe care și-o dorește”, spune ea.
Un rol complicat
Pe parcursul filmului, Melania Trump lasă să se întrevadă un anumit disconfort față de rolul său, părând uneori să regrete pierderea intimității și libertății, înlocuite de obligațiile rigide și publice ale funcției.
Rolul de primă doamnă este „mai structurat” și oferă „mai puține momente de liniște”, spune ea, adăugând că trebuie să rămână „puternică mental”.
Documentarul sugerează tensiunile campaniei prezidențiale din 2024 și presiunea resimțită de Donald Trump, însă Melania evită în mare parte să își exprime propriile opinii.
În schimb, își îndreaptă atenția către soțul ei, reluând ideea că acesta a fost tratat nedrept: „Nimeni nu a îndurat ce a îndurat el în ultimii ani”, spune ea. „Și iată-l aici. Sunt foarte mândră.”
Își descrie rolul ca pe un exercițiu de echilibru: „Ai programul tău, programul Casei Albe, programul președintelui. Trebuie să fii mamă, soție, fiică, prietenă.”
Urmărind știrile, își exprimă tristețea față de tragedii sau de copiii cu timp excesiv petrecut în fața ecranelor, dar evită să formuleze opinii politice sau obiective concrete.
Se uită la imagini cu incendiul Palisades din Los Angeles și deplânge pierderile suferite de „familii”. Scena se taie apoi către o întâlnire cu Aviva Siegel, o israeliană luată ostatică în atacul din 7 octombrie 2023. Soțul ei, Keith, era încă în captivitate la momentul filmării, fiind eliberat ulterior, în februarie 2025.
Melania o îmbrățișează în timp ce plânge. „Mă voi ruga să nu sufere”, spune ea, menționând că soțul ei va fi în curând în funcție și ar putea ajuta.
„Îmi voi folosi mereu influența și puterea pentru a lupta pentru cei aflați în nevoie.”
Reacții împărțite
În ultimul deceniu, documentarele au devenit un instrument-cheie de PR pentru celebrități. Spre deosebire de rețelele sociale, ele oferă control asupra imaginii și iluzia intimității, dar și venituri consistente.
La o proiecție de vineri, într-un cinematograf din apropierea Washingtonului, la care a asistat BBC, publicul - majoritar vârstnic, îmbrăcat în culorile drapelului american - a aplaudat și a ovaționat pe parcursul filmului.
Acesta ar fi și motivul pentru care Melania Trump a ales un astfel de proiect, spune Katherine Jellison, profesoară de studii de gen și expertă în rolul primelor doamne, la Universitatea Ohio.
„Așa cum spune și în memoriile sale, nu i-a convenit că alții au definit-o în primul mandat”, a declarat Jellison pentru BBC.
Totuși, legăturile filmului cu administrația Trump - și mai ales cu politica - au influențat percepția publică încă dinaintea lansării.
O proiecție privată la Casa Albă, la care au participat influenceri conservatori și CEO-ul Apple, Tim Cook, a avut loc la doar câteva ore după ce agenți federali l-au împușcat mortal pe Alex Pretti, în Minneapolis.
Criticii au catalogat evenimentul drept insensibil și rupt de realitate. La Los Angeles, protestatarii au vandalizat afișele filmului din transportul public. Pe site-urile de recenzii, au apărut evaluări extrem de negative înainte de lansare - fenomen cunoscut drept review bombing.

Finanțarea filmului de către Amazon a stârnit, la rândul ei, critici, într-un moment în care mai mulți miliardari și lideri de afaceri, inclusiv fondatorul companiei, Jeff Bezos, au încercat să își consolideze relațiile cu Casa Albă.

Potrivit presei, Amazon ar fi cheltuit 35 de milioane de dolari pentru marketing, peste aproximativ 40 de milioane plătite pentru drepturile de difuzare - o sumă considerată neobișnuit de mare pentru un documentar.

„Cum să nu fie perceput ca o încercare de a câștiga bunăvoință sau chiar ca o mită?”, a declarat pentru New York Times un fost angajat Amazon implicat în lansarea diviziei de film a companiei.

În film, însă, Melania Trump pare să se distanțeze de frământările politice, preferând să se concentreze pe detaliile cinei și ale ținutelor. La un moment dat, Donald Trump o sună pentru a o încuraja să îi urmărească o apariție recentă.
Refuză, stârnind râsete în sală: „O să te văd la știri”, îi spune.
Reflecția asupra rolului său, exprimată spre finalul documentarului, descrie funcția de primă doamnă ca pe un proces de creștere personală: „Ca primă doamnă, adevărata noblețe este să devii mai puternică decât persoana care ai fost ieri.”
B.B.
