Cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România, și-a încheiat programul de proiecții și evenimente de la București. Película a prezentat 25 filme din America Latină (Brazilia, Argentina, Costa Rica, Mexic, Chile, Paraguay, Peru, Columbia, Cuba și Uruguay), alături de titluri din Spania și Portugalia, în cele 4 secțiuni, alături de activități pentru spectatorii de toate vârstele din cadrul festivalului.
„Au fost 5 zile pline de filme și evenimente, suprize și călătorii într-o lume pe care o iubim și pe care ne-am dorit încă de la prima ediție să o cunoaștem împreună. Película nu e un festival mare, dar cred că a fost un festival necesar. E un eveniment iubit, în care oamenii sunt pe primul loc. A fost greu să îl facem să continue până acum, insă mă bucur că am reușit să finalizăm și cea de-a 6-a ediție.” – Ileana Cecanu, director artistic al Película.
Marele câștigător al Compi, secțiunea competițională din cadrul Película a fost CLARA SOLA (Costa Rica), lungmetrajul de debut al Nathaliei Álvarez Mesén, prezentat anul acesta la Cannes în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs și nominalizat la Golden Camera.
Filmul ne-o prezintă pe Clara, o femeie retrasă de 40 de ani dintr-un sat îndepărtat din Costa Rica, care experimentează o renaștere sexuală și mistică, în timp ce începe o călătorie pentru a se elibera de convențiile religioase și sociale represive care i-au dominat întreaga viață.
Trailer: https://youtu.be/lKQ3v58kxmQ
„În ce privește filmul Clara Sola – prin explorarea normelor patriarhale moștenite de la femeie la femeie timp de generații și a eforturilor de eliberare din această orânduire, am vrut să dau publicului sentimentul de dezlegare și poate să aprind o scânteie de revoluție interioară privitorilor.”, spune regizoarea Nathalie Álvarez Mesén (foto).
Nathalie și-a început cariera în teatru în Costa Rica înainte de a se licenția în Actorie mimică la Universitatea de Arte din Stockholm. Mai târziu, a absolvit programul de film de la Universitatea Columbia din New York cu o diplomă în regie de film și scenaristică. Absolventă a Berlinale Talents, TIFF Filmmaker Lab și NYFF Artist Academy, scurtmetrajele sale au fost proiectate la festivaluri de film din întreaga lume. Scurtmetrajul său, FILIP, a câștigat cel mai bun film sub 15 minute la Palm Springs Shortfest 2016 și ASUNDER a fost proiectat la Festivalul de film Telluride 2016. De asemenea, Nathalie a fost co-scenarist al ENTRE TÚ Y MILAGROS, film câștigător al Premiului Orizzonti pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Veneția în 2020.
„În primul rând mulțumesc celor care au creat festivalul Película pentru modul în care sărbătoresc cultura latino-americană. Apoi, vă mulțumesc mult pentru acest premiu, atât eu cât și echipa mea suntem foarte bucuroși, înseamnă mult pentru noi și mă bucur că spectatorii au putut vedea filmul în România. Mulțumesc membrilor juriului pentru că au considerat că filmul nostru merita acest premiu. Sper ca filmele pe care spectatorii le-au văzut în festival să trezească în ei emoții, să îi facă să treacă mai ușor peste acestă perioadă complicată pe care o trăim cu toții.”, a declarat Nathalie.
Película va continua cu o ediție în premieră în Cluj, al cărei program conține 12 proiecții de filme și scurte demonstrații de dans și muzică, pentru care biletele sunt deja disponibile pe www.cinemavictoria.ro. Programul complet poate fi consultat aici: https://www.peliculafestival.ro/program-cluj-2021/
Festivalul pune la dispoziție și o selecție de producții ce vor fi disponibile exclusiv online, pentru care biletele pot fi achiziționate doar de pe platforma Cinesquare, între 13 și 26 septembrie.
¡Hasta pronto!
Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA
Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021
Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei
Sponsori: Saha, Ethras
Parteneri: Aqua Carpatica, McDonald’s, Cinesquare, Bad Unicorn, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Cinema Victoria
Parteneri Instituționali: Institutul Francez, Institutul Cervantes, Ambasada Peru, Ambasada Chile, Ambasada Mexic, Ambasada Columbiei din Polonia.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Zile și Nopți, Cinemagia, Cațavencii, IQads, Spotmedia, Romania Journal, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Liternet, dinfilme.ro, All About Romanian Cinema, filme-carti.ro, MovieNews, Iqool, PRwave, 4arte, Munteanu, TV5MONDE.
_________________________________________________
Pagina de facebook: https://www.facebook.com/PeliculaLAFE
Pagina de instagram: @peliculalafe
Website: www.peliculafiesta.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.