IL VOLO revine în România și va concerta pe 4 octombrie, la Sala Palatului

IL VOLO revine în România și va concerta pe 4 octombrie, la Sala Palatului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Celebrul grup de origine italiană – IL VOLO care domină lumea pop-opera internațională de peste un deceniu, compus din tenorii Piero Barone și Ignazio Boschetto și baritonul Gianluca Ginoble, revine în România în cadrul turneului mondial al anului 2023 pentru un nou concert de proporții ce va avea loc pe 4 octombrie, la Sala Palatului din București. 

Biletele vor fi puse în vânzare începând de marți 11 aprilie, ora 10:00 și vor putea fi achiziționate exclusiv prin Eventim.ro și din magazinele partenere, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc. Membrii fan clubului IL VOLO beneficiază de prioritate, astfel că își pot face rezervări cu o zi mai devreme.

ADVERTISING

Concertul crossover al trupei IL VOLO ce va fi prezentat în toamnă pe scena Sălii Palatului din Capitală va cuprinde interpretări ale unor melodii pop-opera adorate de publicul din întreaga lume, dar și piesele de rezistență care i-au propulsat în topul celor mai apreciați artiști internaționali ai momentului. „O Sole Mio”, „Notte Stellata (The Swan)” sau „Grande Amore” sunt doar câteva dintre ingredientele concertului, presărate cu momente fine de umor menite să cucerească publicul și să ofere o seară de neuitat.   

Din anul 2009 și până în prezent, IL VOLO a susţinut peste 300 de concerte pe toate continentele, în fața a peste 2 milioane de spectatori. A cântat în cele mai prestigioase săli, precum Royal Albert Hall, Radio City Music Hall din New York sau Arena di Verona în Italia. 

ADVERTISING

Piero, Ignazio și Gianluca sunt aplaudaţi în întreaga lume pentru energia și bucuria pe care o transmit publicului atunci când sunt pe scenă. Vocile lor unice şi abilităţile de interpretare au fost comparate cu vocile celor mai mari soliști clasici. Nu este întâmplător faptul că sunt numiţi ,,băieţii cu voci îngereşti’’ şi că sunt desemnaţi moştenitori ai celor trei tenori legendari, José Carreras, Placido Domingo și Luciano Pavarotti.

IL VOLO a readus în atenția iubitorilor de concerte live din întreaga lume, frumuseţea muzicii clasice, a operei tradiţionale şi a belcanto-lui italian, dorind să ofere continuitate muzicii clasice şi să atragă tinerii spre acest gen muzical.

ADVERTISING

Gianluca Ginoble, Ignazio Boschetto şi Piero Barone şi-au început cariera la vârsta de 14 ani, când au apărut într-o emisiune televizată. Producătorul acelui show tv i-a reunit într-un trio şi le-a ales numele de scenă - IL VOLO. Datorită talentului lor uimitor, artiștii au împărțit scena cu unii dintre cei mari artiști internaționali, precum Barbra Streisand, Bono, Carlos Santana sau Eros Ramazzoti. Sunt singurii interpreţi italieni care au fost invitaţi să participe la ”We Are The World” For Haiti, în 2010, alături de alte 80 de vedete mondiale.

Cu cinci albume de studio cu primit discul de platină şi au obținut două nominalizări la Premiile Grammy.

În 2015, au câştigat concursul Sanremo cu piesa sa Grande Amore şi au reprezentat Italia la Eurovision. Apoi, au lansat albumul „Notte Magica – un omagiu adus celor trei tenori”, Carreras – Domingo - Pavarotti, iar în 2016 şi 2017 au susținut un turneu mondial înregistrând un succes fără precedent. Concertul lor de deschidere de la Florenţa este susţinut chiar de Placido Domingo şi a fost difuzat în 500 de cinematografe din Italia şi din întrega lume.

Unul dintre cele mai recente albume ale trupei Il VOLO – Musica, cu melodia Musica Che Resta, a cucerit publicul Sanremo, fiind încă o dovadă a succesului lor fără margini. Albumul s-a aflat în Top 10 al celor mai bine vândute albume de pe iTunes, în 14 ţări – Malta, Brazilia, Israel și multe altele, fiind al doilea cel mai bine vândut album în Japonia, după Bohemian Rhapsody.

Favorit al Papei Francis, trio-ul a fost invitat, la începutul anului 2019, să participle la cea de-a XXVI-a ediție a Zilei Mondiale a Tineretului din Panama; aici au interpretat „Ave Maria” în fața a peste un million de spectatori.