Gala Opera Fantastica pe scena Auditoriumului Maximum din Cluj-Napoca

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
poster-70x100-Opera-FANtastica-GALA-2024-nationali

Marți, 12 noiembrie 2024, începând cu ora 19:00, la Auditorium Maximum din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (Strada Emmanuel de Martonne, nr. 1 – colţ cu M. Kogălniceanu), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București și Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, cu susținerea Kaufland România, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a Filarmonicii de Stat „Transilvania”, în parteneriat cu Tarom, Double Tree by Hilton Cluj-Napoca, Hotel Capitolina Cluj-Napoca, PMA Invest Cluj-Napoca, Florăriile Floria din București și Wagner Arte Frumoase și Povești din București, organizează GALA OPERA FANTASTICA dedicată aniversării a celei de-a X-a ediții a proiectului „SUFLET ÎN CULORI”.

GALA OPERA FANTASTICA, prezentată de muzicologul Luminița ARVUNESCU, inițiatoarea proiectului Opera Fantastica, îi va avea ca invitați pe soprana Laura TĂTULESCU, mezzosoprana Roxana CONSTANTINESCU, tenorul suedez Kristofer LUNDIN și baritonul Mihai DAMIAN, acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania” dirijată de Maestrul Cristian MANDEAL. Evenimentul este promovat de Compania de Transport Public Cluj-Napoca, TVR Cluj, Magic Fm, Radio România Cluj, Iulius Mall și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj-Napoca.

Biletele sunt disponibile pe ENTERTIX.RO - Bilete Gala Opera Fantastica, Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum, Cluj-Napoca - entertix.ro și MYTICKET.RO - Gala Opera Fantastica (myticket.ro) și la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756048318 sau 0040-0264-431558), fondurile obținute în urma vânzării acestora vor fi direcționate către Asociația Autism Transilvania, care aniversează 18 ani de când și-a deschis porțile, cu sute de copii care i-au trecut pragul, și vor susține programul de educație non-formală „Vreau să fiu independent – Împreună prindem aripi!”, program care va oferi copiilor și tinerilor cu autism posibilitatea de a intra în contact cu diverse meserii, prin 5 ateliere vocaționale. Toate eforturile sunt îndreptate spre dezvoltarea, în timp, a unui serviciu permanent de ateliere protejate/economie socială și mediere pentru încadrarea în muncă, fie independentă, fie asistată parțial sau total.

ADVERTISING

Despre proiectul ,,Suflet în Culori’’:

Proiectul caritabil ,,Suflet în Culori’’a luat ființă în 2014 ca o îmbinare a dorinței Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură din București de a oferi sprijin pentru persoanele aflate în dificultate și copiii diagnosticați cu autism din București. Începând cu 2022, cu ocazia concertului de închidere a turneului național FIORI E COLORI, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și-a dorit din nou să susțină cauza copiilor cu autism și în alte orașe ale României. Astfel, acest concert a fost dedicat copiilor cu autism aflați în grija Asociației Autism Transilvania din Cluj-Napoca, iar fondurile obținute din vânzarea biletelor au fost direcționate către programele de terapie desfășurate de peste 18 ani în comunitatea clujeană. În edițiile precendente, fondurile au fost direcționate către Asociația Help Autism din București. Mai multe detalii, atât despre proiectul inițiat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, cât și despre edițiile precedente ale proiectului găsiți pe: http://musicarte.ro/suflet-in-culori/

Despre proiectul ,,OPERA FANtastica’’:

Inițiate, coordonate și moderate de Luminița Arvunescu, Seratele OPERA FANtastica sunt – atât întâlniri cu Excelența, cât și întâlniri ”de suflet”. Un proiect ce a înregistrat pe banda memoriei publicului bucureștean, pe lângă recitaluri și concerte de excepție, confesiuni și pilde personale dintre cele mai prețioase din partea unor artiști precum: sopranele Nelly Miricioiu, Anita Hartig, Leontina Văduva, Adela Zaharia sau Brigitta Kele, mezzosoprana Ramona Zaharia, tenorii Ioan Hotea și Teodor Ilincăi, baritonii Iordache Basalic și Bogdan Baciu, dirijorul Gabriel Bebeșelea, etc. Despre proiectul OPERA FANtastica s-a scris: Sunt ”întâlniri memorabile” (evz.ro, 2016); ”Serate de artă” (Costin Popa, Adevărul, 2018); ”Povești de succes ce recuperează multe absențe” (Magdalena Popa Buluc, DeCe News, 2017); ”Întâlniri care nu seamănă între ele, dar care au un ceva comun: bucuria iubitorilor de operă de a se regăsi în același loc și de a împărtăși experiențe, amintiri șți emoții. Așa se face că următoarea ediție este din ce în ce mai așteptată” (Nona Rapotan, BOOKHUB, 2019), etc. Mai multe detalii despre acest proiect pot fi găsite pe OPERA FANtastica - Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură (musicarte.ro).

ADVERTISING

Despre Asociația Autism Transilvania:

Asociaţia Autism Transilvania, prezentă de peste 18 ani în comunitatea clujeană, este furnizor acreditat și licențiat de servicii sociale. Prin specialiștii săi, asociația oferă o largă paletă de servicii sociale, de educare și recuperare, adresate copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autist și alte cerințe educative speciale. Luptăm să schimbăm percepția eronată asupra autismului, să producem o schimbare în mentalitatea și atitudinea socială față de persoanele cu autism. Pe lângă serviciile de terapie specializate, prin programul ,,Vreau să fiu independent! – Împreună prindem aripi’’, dorim să creăm contextul ca beneficiarii să își descopere și dezvolte interese specifice care se pot transforma în abilități necesare dobândirii unui loc de muncă, în cadrul a cinci ateliere vocaționale. Este un program complex, care are nevoie de susținere pe termen lung, persoanele fizice și juridice care aleg să se implice având satisfacția că pot face cu adevărat diferența în viața tinerilor noștri și a familiilor acestora. Proiectul poate fi susținut prin donații în contul: RO76BTRLRONCRT00H3438905 deschis la Banca Transilvania. Mai multe informații despre activitatea asociației pot fi găsite pe www.autismtransilvania.ro

Laura-Tatulescu

Despre artiști:

LAURA TĂTULESCU, soprană, s-a născut în Statele Unite ale Americii şi a crescut într-o ambianţă muzicală pe care, la nici 6 ani, ajunsese s-o domine cu aptitudinile ei artistice. Studiul propriu-zis al muzicii l-a început însă, abia când părinţii au adus-o în România – la 10 ani; și l-a desăvârșit, la Universitatea Națională de Muzică bucureșteană, în 2005. Tot în 2005, la numai 24 de ani, devenea una dintre cele mai tinere membre ale prestigiosului Ansamblu de Solişti ai Operei de Stat din Viena – susţinând debut după debut în roluri ca: Susanna (Nunta lui Figaro), Despina (Cosi fan tutte), Sophie (Werther), Pamina (Flautul fermecat), Musetta (Boema). Iar în 2009, una dintre cele mai apreciate membre ale Ansamblului de solişti ai Operei de Stat Bavareze (Munchen), o soprană despre ale cărei succese – în special în rolul titular din spectacolul "L'Enfant et les Sortileges" de Ravel şi premiera mondială a operei "Make No Noise" de Miroslav Srnka – presa germană a vorbit mereu la superlativ. După doar 2 stagiuni, Opera de Stat Bavareză i-a şi conferit de altfel Laurei Tătulescu, mult râvnitul Munchener Feststspielpreis – Cântăreața anului 2011. Nu este Festival de operă important care să n-o fi invitat până acum pe Laura Tătulescu să cânte: de la Festivalurile de operă europene – Glyndebourne, Edimburgh şi Maggio Musicale Fiorentino – la Mostly Mozart Festival din New York. Şi, de asemenea, nu există dirijori sau regizori mari, cu care să nu fi avut, cel puţin, o colaborare: de la maeştrii Seiji Ozawa, Riccardo Muti sau Marco Armiliato la celebrii regizori Barrie Kosky şi Woody Allen – cu acesta din urmă Tătulescu având o colaborare, cu adevărat specială, la Opera din Los Angeles. Recent, Laura Tătulescu a înregistrat, împreună cu pianista și compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue, discul SILENCE – Anatomia Liedului în 9 perspective – lieduri (majoritatea înregistrate în premieră absolută) din creațiile compozitorilor români, proiect distins cu Premiul pentru Cooperare Culturală Internațională de către AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Mai multe informații despre activitatea sopranei Laura Tătulescu pot fi găsite pe http://www.lauratatulescu.com/

Roxana-Constantinescu

ROXANA CONSTANTINESCU, salutată de presa internațională drept o „mezzosoprană de clasă mondială - unde datorită registrului vocal inferior opulent, asemănător unui vin de Porto vintage și acutelor radiante-cântatul ei este fără cusur, iar interpretarea remarcabilă” (Star Tribune), Roxana Constantinescu și-a început cariera ca solistă în ansamblul Operei de Stat din Viena și s-a afirmat mai apoi pe scenele internaționale. Printre angajamentele sale recente se numară concertul și înregistrarea operei „Norma” cu San Francisco Classical Recording Company sub bagheta lui Pier Giorgio Morandi, reprezentații precum „I Puritani” și „Stabat Mater” de Dvorak alături de Filarmonica din Dresda dirijate de Marek Janowski, recitaluri la Roma, Paris și Viena sau concerte cu Orchestra Radio din Bilbao și Orchestra Gulbenkian Lisabona. Alături de Marek Janowski a înregistrat Tetralogia „Inelul Nibelungilor”, „Cavalleria Rusticana” si „Il Tabarro”. Roxana a debutat de curând la Opera din Paris în Alcina de Händel, a interpretat rolul titular în Juditha Triumphans de Vivaldi la Opera Naționala Greacă, producție Mezzo TV, a fost invitată a numeroase teatre lirice: La Fenice, Deutsche Oper, Los Angeles Opera, Zürich Opera, Théâtre du Capitole, New National Theatre Tokyo, Beijing Opera, Teatro dell’Opera di Roma ș.a. Constantinescu a colaborat cu importanți dirijori ai vremii printre care Seiji Ozawa, Pierre Boulez, Riccardo Muti, Fabio Luisi, Gustavo Dudamel, Lawrence Foster, Marco Armiliato și a concertat cu orchestre renumite precum Chicago Symphony, orchestrele filarmonice din Viena, Los Angeles, München, Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, Bach Collegium Japan, Seattle Symphony, Toronto Symphony. Recitaluri la Wigmore Hall, Carnegie Hall, Musikverein, Palais Eschenbach și înregistrări pentru BIS Records, OEHMS, Pentatone, CSO Resound, Hänssler Classic, SWR și Carus se adaugă palmaresului. Nominalizată la Premiile Grammy pentru înregistrarea „Pulcinella” dirijată de Pierre Boulez, Roxana Constantinescu s-a născut în București și a absolvit Universitatea Națională de Muzică la clasa renumitei soprane Maria Slătinaru Nistor, urmând apoi un Erasmus la Universitatea de Muzică din Viena și un dublu Masterat la München în Opera și Lied.

Kristofer-Lundin

KRISTOFER LUNDIN, tenor, absolvent al Universității de Operă din Stockholm și al Academiei Mozart/Handel de la Aix en Provence, tenorul Kristofer Lundin este un artist cu o carieră dinamică, desfășurată – de peste 10 ani pe importnate scene lirice din Europa. Fost membru al Studioului de Operă din Zurich, el s-a făcut remarcat cu roluri precum: Odoardo (Ariodante) și Don Ottavio (Don Giovanni) - la Festivalul de la Salzburg și Opera din Monte Carlo, Jaquino (Fidelio) și Tamino (Flautul fermecat) - la Landestheater din Salzburg, Florestan (Catarsi) la Opera de Stat din Munchen, afișând un repertoriu de mare varietate stilistică. De curând, apreciatul tenor suedez  și-a făcut debutul parizian în producția operei „Boris Godunov” de la Teatrul Champs-Elysees și urmează să debuteze pe scena faimosului Teatru San Carlo din Neapole cu producția operei ”Salomeea”. Kristofer Lundin cântă pentru prima oară în România. Mai multe informații despre activitatea tenorului Kristofer Lundin pot fi găsite pe https://tact4art.com/profile/Kristofer-Lundin

Mihai-Damian

MIHAI DAMIAN, bariton, cu o carte de vizită de pe care nu lipsesc: un important premiu internațional – Premiul al II-lea, obținut de curând, la Concursul internațional de Canto „Eva Marton” de la Budapesta, Marele Premiu și Premiul Publicului la Concursul Național „Verum Solitus”  din Cluj Napoca, baritonul Mihai Damian este unul dintre cei mai promițători tineri din Noua Generație de artiști lirici români. Absolvent al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” –  cu dublă specializare Dirijat/Canto, el și-a început cariera ca solist al Filarmonicii de Stat „Transilvania” (2019-2024) și este, din stagiunea 2024-2025, solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca,  pe scena căreia  a repurtat, de curând, un remarcabil succes cu rolul titular din noua producție a operei Bărbierul din Sevilla. Anul trecut, Mihai Damian și-a făcut debutul bucureșetean sub egida Festivalului Internațional George Enescu, invitat fiind în distribuția internațională a operei în concert Billy Budd de Britten. Iar anul acesta, cariera tânărului bariton a fost marcată de debutul său internațional – cu rolul Giacomo din opera Giovanna  d'Arco (Verdi) la Opera de Bellas Artes din Ciudad de Mexico, precum și de prezența sa pe scena Konzerhaus din Berlin, cu opera pucciniană Le Villi.

Cristian-Mandeal

CRISTIAN MANDEAL, dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca în prezent și cu o activitate cuprinzând cinci decenii de muncă asiduă, maestrul Cristian Mandeal este unul dintre cei mai importanți muzicieni români contemporani – atât în plan național, cât și în plan internațional. Meritele sale sunt multiple, începând cu meritul de a fi reconstruit prestigiul și anvergura internațională ale Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București  în perioada anilor 1987-2010, al cărui director general a fost petru aproape 20 de ani (1991-2010) și până la acela de a fi reprezentat cu deosebit succes Școala Românească de Dirijat, ca Director Artistic al orchestrelor: Northern Israeli Orchestra din Haifa (1999-2002) și Simfonia Euskadi – Orchestra Națională Bască, San Sebastian (2001-2008); ca dirijor permanent al ansamblurilor: Haydn din Bolzano, Halle din  Manchester, Filarmonicilor din Belgrad și Copenhaga sau ca invitat al celor mai faimoase orchestre din lume, precum London Symphony Orchestra, StaatsKapelle  din Dresda și Staatskapelle din Berlin, Bayerischer Rundfunk din Munchen, Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, etc. Conform unei evidențe numerice, Cristian Mandeal a dirijat în peste 36 de țări și a prezentat în primă audiție peste 60 de lucrări semnate de compozitori români și străini, dintre care multe i-au fost dedicate. A participat la toate festivalurile importante de muzică simfonică din lume. A colaborat cu cei mai importanți soliști din lume și, poate cel mai important, a construit profilul de orchestră  reprezentativă pentru România a Orchestrei Române de Tineret, pe care o conduce de de la înființarea sa în 2008. În anii 2001 și 2003, Cristian Mandeal a fost Directorul Artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”. Mai multe informații despre activitatea Maestrului Cristian Mandeal pot fi găsite pe https://filarmonicatransilvania.ro

Luminita-Arvunescu

LUMINIȚA ARVUNESCU, muzicolog, este una dintre cele mai familiare și apreciate voci radiofonice ale cotidianului nostru, un nume care a dobândit, în timp, notorietate. A absolvit Secția de Muzicologie – ca șefă de promoție – la actuala Universitate Națională de Muzică din București și are un doctorat obținut cu Summa cum laude în domeniul Jurnalismului muzical. Este angajată a Societății Române de Radiodifuziune din 1990 – specializată în Muzica de Operă – iar în 1996 a contribuit la pregătirea și lansarea primului post de muzică clasică din țară, Radio România Muzical, de pe poziția de editor, poziție pe care a ocupat-o până în 2004. Ca realizator - radio s-a remarcat prin emisiunea Seara de operă: nelipsită din grila posturilor Radio România Muzical de peste 2 decenii și distinsă cu Premiul Uniunii Criticilor Muzicali (1998) și Premiul Musica Viva, acordat de Forumul Muzical Român  (2008). A arhivat zeci de interviuri cu personalități artistice dintre cele mai importante: Virginia Zeani, Ioan Holender, Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Karita Mattila, Diana Damrau sau Piotr Beczala fiind doar câțiva dintre cei mulți care i-au acordat interviuri în exclusivitate. A fost primul jurnalist acreditat de Radio România în Germania, după evenimentele din decembrie 1989, pentru corespondențe muzicale săptămânale. Și, de asemenea, primul jurnalist care a realizat transmisiuni directe din Studioul unui post de radio străin, în 2011, de la Radio Metropolitan Opera International din New York. Începând cu anul 2016, Luminița Arvunescu s-a remarcat și ca inițiator de evenimente culturale. Printre realizările sale numărându-se: seratele muzicale Opera FANtastica – inițiate din dragostea sa pentru muzica și artiștii de operă, și Gala Premiilor MUSICRIT - inițiativă singulară în peisajul cultural românesc prin care este recompensată Excelenţa, atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului din Muzica clasică. Din 2020, Luminița Arvunescu este Președintele Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România.

ADVERTISING

Organizatori:Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Autism Transilvania

Cu implicarea: Kaufland România, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai și Filarmonica de Stat „Transilvania”

În parteneriat cu: Tarom, Double Tree by Hilton Cluj-Napoca, Hotel Capitolina Cluj-Napoca, PMA Invest Cluj-Napoca, Florăriile Floria din București, Wagner Arte Frumoase și Povești din București și Pilgrim Project

Promoted by: Compania de Transport Public Cluj-Napoca, TVR Cluj, Magic Fm, Radio România Cluj, Iulius Mall și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj-Napoca

Parteneri media naționali: spotmedia.ro, Trinitas Tv, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, AGERPRES, UZPR – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, PressOne, Zile și Nopți, Fest.ro, Revista Leviathan, ConnectArts, Ziarul News, Chic-Elite și Oficiul de Știri

Parteneri media Cluj-Napoca: Visit Cluj-Napoca, Via Cluj Tv, Radio Renașterea, InfoTrafic Cluj,EBS Radio,EBS Media, Cluj Media, Media 9, The Woman,Cluj 24h, Cluj.ro, Inspire Now, I like Cluj, Afaceri.news, Știrile Transilvaniei, Agenda Locală, Digitalio, Cluj Today, Clujul de buzunar, Bună Ziua Cluj, Munteanu Recomandă, Cluj 24, Cluj Life, Cluj Insider, Cluju.ro, Cluj.info, Art Hood și I Love Cluj.

Parteneri media București: Revista Femeia, Revista Femeia Azi, Revista Tango – Marea Dragoste, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Verbs describe us, Literomania,  Iqads, Catchy, InOras.ro, AgentiadeCarte.ro, PRwave, Onlinegallery.ro, Bucharest Cultural Events, Ediția de Dimineață, Jurnalul de Afaceri, Bucureștii vechi și noi, Bună dimineața București, Semne Bune, Republika Kritica, Autentici.info, București City News, România Pozitivă, Jurnal de București, Urbea Mea, Bună Ziua Iași, Promenada Culturală, Aici a Stat,  Ceașca de Cultură, Bucureșteni.ro, Știri Actuale, Prahova Economică și Prahova News