După ce ai locuit în orașul ăsta suficient de mult, să spui că iubești Atena e ca și cum ai spune că iubești o persoană cu care ești într-o relație disfuncțională, dar din care nu vrei să ieși.
Cu momente în care te face să te simți cu adevărat special, ca și cum prin simpla apropiere ți-ar da acces la o lume infinită a posibilităților.
Și momente în care te trezești azvârlit din vârtejul de tandrețe cu brutalitatea unei lopeți în cap, în urma căreia te trezești singur, șocat și incapabil de a te decide dacă ce-ai trăit a fost real sau doar o halucinație bizară.
Dacă e ceva ce-mi place încă, cu adevărat, în Atena, poate lucrul care înclină balanța relației noastre bizare în care într-o zi ne iubim, iar altă zi se sfârșesc plângând pe o bordură, sedusă și abandonată, după încă o aventură eșuată la biroul de taxe și impozite, e viața.
Citeşte informaţiile integral in articolul publicat de PressOne.ro