5 accesorii recomandate pentru o ținută smart casual

5 accesorii recomandate pentru o ținută smart casual
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Stilul smart casual nu este dificil de obținut și poate fi abordat atât de femei, cât și de bărbați. Acesta îmbină eleganța și confortul și poate fi purtat la job, la întâlniri de afaceri sau chiar la nunți și cine fastuoase, dacă este încurajat acest cod vestimentar.

Smart casual nu presupune limite prea stricte, însă merită să păstrezi o ținută care să îmbine stilul casual cu cel business sau office. Pe lângă hainele potrivite, probabil te întrebi cum accesorizezi un outfit smart casual. Iată care sunt accesoriile recomandate, astfel încât să nu dai greș.

Bijuteriile

La o ținută smart casual, se potrivesc de minune bijuteriile, fie că ești femeie sau bărbat. Singura limita impusă este să nu alegi culori prea puternice sau bijuterii de dimensiuni mari. Nici supra accesorizarea nu este încurajată, așa că la o ținută smart casual, ți se potrivesc cerceii simpli, o brățară Moments Pandora și un lănțișor din același material.

ADVERTISING

Bijuteriile se asortează cu orice, de la rochii, la pantaloni. Poți să porți o pereche de pantaloni comozi, negri, alături de o cămașă, un tricou sau un pulover, în nuanțe neutre. Accesoriile te pot scoate din anonimat, așa că îți oferim câteva exemple:

  • Cerceii pot fi aleși din diferite metale prețioase, dar și din lemn, textile sau plastic.
  • Un look smart casual va fi pus în evidență și de un lănțișor fin din aur sau argint sau de un choker din piele. Totuși, asigură-te că bijuteriile se potrivesc perfect cu ținuta aleasă.
  • Legat de accesorizarea mâinilor, ai la îndemână numeroase modele de inele, fără a face excese.
ADVERTISING

Geanta

La fel de importantă în accesorizarea unei ținute smart casual este și geanta. Din fericire, te poți bucura de aproape orice model, în funcție de evenimentul la care participi. În orice caz, ar fi bine să lași deoparte gențile extrem de elegante, de seară.

Pentru ținute de zi cu zi, optează pentru genți încăpătoare, în care poți să transporți tot ce ai nevoie. Cele mai potrivite sunt gențile de piele, în nuanțe de nude sau negru, în care vei lua cu tine obiecte personale sau laptopuri și tablete, necesare pentru job.

Ceasul

La o ținută smart casual, se recomandă și accesorizarea cu ceasul potrivit. Ia în calcul un model simplu, cu o curea din piele, care se asortează perfect cu outfitul pe care îl porți.

ADVERTISING

Renunță la ceasurile sport sau prea elegante, ci axează-te pe modele clasice, care nu se demodează niciodată.

Încălțămintea

Nicio ținută nu poate fi completă fără încălțăminte. În ceea ce privește outfiturile smart casual, ai la dispoziție numeroase perechi, de la pantofi sport și mocasini, până la balerini sau pantofi cu toc mic și mediu.

Te simți confortabil în pantofi sport? Nu ezita să-i porți! Chiar dacă optezi pentru piese vestimentare mai elegante, poți să alegi sneakerșii tăi preferați, pentru un outfit perfect. Balerinii se potrivesc cu fuste, rochii sau pantaloni, deci asigură-te că incluzi în garderobă câteva perechi, în diferite nuanțe.

Cureaua

În final, fie că ai nevoie de accesorii pentru o ținută smart casual feminină sau masculină, investește în curele de bună calitate. Și în acest caz, se recomandă curelele din piele, care se asortează perfect cu nuanța pantofilor.

Cele mai populare sunt curelele negre sau maro, care oferă un plus de eleganță ținutei tale, indiferent dacă porți jeanși sau pantaloni din stofă.

Stilul smart casual se află la limita dintre elegant și informal, așa că-l poți alege pentru birou, petreceri sau ieșiri în oraș. Inspiră-te din recomandările noastre, potrivite indiferent de gen și vei obține un look chic, care atrage atenția.