WTA ia prima măsură concretă în cazul Chinei după dispariția lui Shuai Peng

WTA ia prima măsură concretă în cazul Chinei după dispariția lui Shuai Peng
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

WTA a confirmat că turneul de la Shenzhen (China) nu va avea loc în prima jumătate a anului 2022, circuitul feminin de tenis programând evenimente în Australia, în luna ianuarie, după are va urma un calendar convenţional până la Wimbledon, în luna iunie, informează Reuters.

Turneul de categoria WTA 250 de la Shenzhen, care se desfăşoară de obicei în prima săptămână a anului, a avut loc în anul trecut, înainte ca turneele din China să fie anulate din cauza pandemiei de Covid-19.

Circuitul feminin şi-a suspendat turneele din China ca urmare a preocupărilor legate de situaţia jucătoarei Shuai Peng, fostă numărul un mondial la dublu.

ADVERTISING

WTA a anunţat, prin intermediul unui comunicat, că în prima jumătate a anului viitor circuitul va cuprinde cinci turnee de categoria WTA 1.000, la Doha, Indian Wells, Miami, Madrid şi Roma, alături de opt competiţii WTA 500 şi cel puţin 15 turnee de categoria WTA 250.

"Calendarul WTA Tour 2022 va oferi din nou o scenă prestigioasă pentru ca cele mai bune jucătoare de tenis din lume să poată concura", a declarat preşedintele WTA, Steve Simon.

În cea de-a doua jumătate a anului, calendarul WTA este de obicei mai aglomerat cu evenimente în China, ţara asiatică găzduind nouă turnee feminine în 2019, ultimul cu un sezon complet înainte de apariţia noului coronavirus.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!