Marijana Kovacevic este un personaj cunoscut în lumea sportului pentru faptul că are un „tratament-minune” cu care rezolvă rapid probleme de anumită natură ale sportivilor.
Marijana e vizitată des de fotbaliști ai echipelor din România, dar nume cunoscute din fotbal și tenis i-au trecut, de asemenea, pragul pentru a se trata. Marijana Kovacevic i-a avut la tratament pe Novak Djokovic, Luka Modric, Zlatan Ibrahimovic, dar și fotbaliști români, retrași sau încă activitate.
„Tratamentul-minune”, de fapt un gel
Absolventă a facultății de farmacie, Marijana Kovacevic tratează rapid, cu ajutorul unor ședințe de tratament, probleme de anumită natură. Marijana se poate îngriji de toate traumatismele țesutului muscular ale unui sportiv, rupturi parțiale, distensii, hematoame, țesut cicatricial vechi și nou în mușchi.
Unul dintre cazurile în care Marijana Kovacevic nu intervine pentru a trata este cel al unei rupturi musculare apropiate de tendon. Procedura pe care o urmează sârboaica pentru tratament este neinvazivă și nu are contraindicații sau reacții alergice.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, club care-și trimite în mod regulat jucătorii cu probleme la tratament în Serbia, a oferit detalii despre metoda de tratament a Marijanei Kovacevic.
"Ea ce face… Are o singură chestie deosebită faţă de toţi ceilalţi, care tratează la fel, identic, cu toată apratura de cel mai înalt nivel. Are un gel, se spunea că placentă de cal. Gelul ăla are ceva ingrediente secrete care ajuta curentul elecrtic să fie condus spre zona respectivă mult mai uşor. Deci asta face, mai ales la cele în profunzime este excepţional. Alea se repară cel mai greu. Asta face gelul ăla, conduce mai bine curentul elecrtic.
Curentul electric acţionează în zona hematomului, se vascularizează zona şi se vindecă mult mai repede. A vindecat jucători, chiar acum vorbeam, pe Marko Marin. Se accidentase seara premergătoare unui meci de Champions League, dimineaţa a intrat la tratament, trei ore a făcut tratament la Belgrad şi a jucat seara", dezvăluia Mihai Stoica, în trecut.
Un club din Arabia Saudită a încercat s-o "cumpere"
Flavian Arămitu, doctorul FCSB care are o relație apropiată cu Marijana Kovecevic, a dezvăluit că farmacista din Serbia a primit o ofertă în alb pentru a lucra exclusiv cu un club din Arabia Saudită. A ales să refuze oferta.
Arabii erau dispuși să-i ofere orice sumă dorea pentru a accepta propunerea.
"A avut la un moment dat o ofertă în alb, cu ce sumă şi-a dorit ea, de la o echipă din Arabia Saudită ca să lucreze numai cu ei. Şi i-a refuzat. Vin jucători importanţi la ea", a declarat Flavian Arămitu, conform Orange Sport.
Presa din Serbia a notat că, de-a lungul anilor, mai multe cluburi importante din Europa, precum Real Madrid, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Lazio, Inter Milano, Galatasaray, Fenerbahce sau Juventus, au ofertat-o pe Marijana.
L-a vindecat pe Djokovic înainte de Australian Open
În 2023, Marijana Kovacevic i-a dat o mână de ajutor lui Novak Djokovic, care avea probleme medicale și putea rata prezența la Australian Open. După tratamentul Marijanei, "Nole" a revenit pe teren și a câștigat turneul de Mare Șlem din Australia.
„Nu pot da detalii și nici nu vreau, dar sunt recunoscător că a venit. Chiar înainte de a sosi, am avut parte de multe tratamente cu diverse persoane care sunt aici cu ocazia acestui turneu și care, în general, locuiesc și lucrează aici. Am încercat să ajung la cât mai mulți experți posibil care să ne îndrume, fiecare în felul său, cu privire la ce să facem.
Ne-am amintit și de doctor Marijana, care a sosit acum câteva zile. A călătorit jumătate de lume pentru a veni aici, iar prezența ei, munca și terapiile din ultimele zile m-au ajutat și simt cu siguranță beneficiile colaborării cu ea", spunea Djokovic la momentul respectiv.
Diego Costa s-a "rupt" în finala Ligii Campionilor după ce a fost tratat la clinica Marijanei
Fotbalist la Atletico Madrid în 2014, Diego Costa a mers la Belgrad în mai 2014 pentru a fi tratat de celebra Marijana Kovacevic, în încercarea de a se recupera după o accidentare la coapsă și de a juca în finala Ligii Campionilor.
Tratamentul n-a funcționat așa cum și-a dorit atacantul spaniol. A fost trimis pe teren din primul minut de Diego Simeone, însă a rezistat doar nouă minute și a cerut schimbare, după ce a acuzat dureri în zona accidentării.
