Victorii pentru Coco Gauff și Barbora Krejcikova la Turneul Campioanelor

Victorii pentru Coco Gauff și Barbora Krejcikova la Turneul Campioanelor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarele de tenis Coco Gauff (SUA, 3 WTA) şi Barbora Krejcikova (Cehia, 13 WTA) au obţinut victorii în partidele disputate marţi la Turneul Campioanelor, de la Riad.

Chiar dacă a făcut 11 duble greşeli şi a avut doar doi aşi, Gauff a reuşit să o învingă destul de lejer, în două seturi, 6-3, 6-4, pe poloneza Iga Swiatek (2 WTA). Aceasta a avut un singur as şi a făcut două duble greşeli.

Victoria americancei îi conferă practic belarusei Arina Sabalenka (1 WTA) poziţia de lider la finalul anului, în condiţiile în care Sabalenka şi Swiatek erau într-un duel indirect la acest turneu pentru locul 1 în clasamentul WTA la sfârşit de 2024. Pentru a fi sigură de poziţia fruntaşă, Sabalenka trebuia să câştige două partide la Turneul Campioanelor şi Swiatek să piardă un meci, ceea ce s-a şi întâmplat.

ADVERTISING

Krejcikova, la rândul său, a învins-o pe americanca Jessica Pegula (6 WTA), 6-3, 6-3, după doar o oră şi zece minute de joc. Cehoaica a avut 11 aşi şi a comis 5 duble greşeli, Pegula reuşind un as şi făcând şase duble greşeli. Cum Pegula a pierdut şi primul meci, în faţa lui Gauff, ea este eliminată.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!