Tenismanul american Jenson Brooksby a fost suspendat pe o perioadă de 18 luni după ce ratat trei teste antidoping într-un răstimp de un an, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), într-un comunicat, citat de agenţiile internaţionale de presă.
Californianul de 22 de ani, care a atins locul 33 mondial în iunie 2022, cea mai bună clasare a carierei, va putea relua competiţiile în ianuarie 2025.
ITIA a precizat în comunicat că suspendarea lui Brooksby a fost confirmată în urma unei reuniuni care a avut loc pe 10 octombrie şi la care au participat jucătorul şi martorii săi, printre care şi un agent de control antidoping.
Brooksby, care a ajuns între timp pe locul 301 în lume, a recunoscut că a ratat primul şi al treilea test antidoping, dar contestă validitatea celui de-al doilea pe care se consideră că l-a ratat.
Tribunalul a respins argumentele americanului şi i-a aplicat o suspendare de 18 luni.
''După ce a examinat probele, tribunalul a apreciat că gradul de responsabilitate al lui Brooksby pentru testul ratat este unul ridicat'', a subliniat ITIA.
Tribunalul a indicat faptul că un agent de control antidoping care a încercat să efectueze al doilea test ''a fost privat de toate măsurile rezonabile'' de a-l localiza pe Brooksby la momentul respectiv.
''Programul de localizare este un mijloc esenţial în menţinerea unui sport curat şi nimeni nu doreşte ca jucătorii să încalce regulile în această manieră'', a afirmat Karen Moorhouse, directoarea generală a ITIA, în comunicat.
''Le cerem urgent tuturor jucătorilor să ia măsurile necesare pentru a se asigura că sunt meticuloşi în declaraţiile lor de localizare'', a subliniat oficialul.
Brooksby a precizat că intenţionează să facă apel, promiţând că va ''continua lupta'', într-o postare pe Instagram, după anunţul suspendării sale.
''Nu am luat niciodată o substanţă interzisă în viaţa mea, am fost deschis şi sincer cu ITIA în tot acest caz'', a asigurat Brooksby. El a explicat că al doilea său test a fost ratat, în iunie 2022, după ce camera sa de hotel a fost luată pe numele kinetoterapeutului său, ceea ce l-a făcut pe agentul de control antidoping să creadă că el lipseşte.