Trei arene de cinci stele vor fi construite în București: "Sunt nişte necesităţi"

Trei arene de cinci stele vor fi construite în București: "Sunt nişte necesităţi"

Ministerul Tineretului și Sportului are în plan contrucția a trei arene de cinci stele în București.

Eduard Novak spune că în Bucureşti este nevoie să se construiască trei noi arene sportive: un patinoar, o sală polivalentă şi un velodrom.

"Construcţia de baze sportive strategice anul viitor. Ce înseamnă bază sportivă strategică? Înseamnă investiţii în sporturile în care avem priorităţi. Sunt nişte necesităţi, pasul unu ar fi că n-avem patinoar în Bucureşti, n-avem sală polivalentă competitivă, n-avem velodorm în România, lucruri esenţiale", a spus ministrul Tineretului și Sportului, potrivit Telekom Sport.

ADVERTISING

"Dar cu siguranţă îmi doresc ca în strategie şi autorităţile locale care investesc în baze să fie avizate de către noi, noi ştim cel ai bine în locaţiile care e tradiţia, necesitatea şi putem să le dăm un feedback", a adăugat acesta.

Patinoarul va fi ridicat în locul vechiului patinoar Mihai Flamaropol, demolat în 2016.

Noua sală polivalentă ar urma să fie construită pe un teren aflat în incinta Complexului Sportiv ”Lia Manoliu”, chiar lângă National Arena.

În fine, singurul velodrom din România a fost construit în 1952 şi se află în Complexul Sportiv Dinamo, dar este impracticabil din cauza degradării.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇