Spaniolul Carlos Alcaraz se află în fruntea listei celor mai bine plătiţi jucători de tenis în 2024, publicată vineri de revista Forbes, informează EFE.
Campion la Roland Garros şi Wimbledon anul acesta, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris, Alcaraz, numărul 3 mondial, a câştigat 42,3 milioane de dolari (înainte de taxe şi plăţi către agenţi), conform estimării Forbes care, pentru acest clasament, a luat în calcul perioada între US Open 2023 şi US Open 2024, care
începe luni.
Din cele 42,3 milioane de dolari, 10,3 milioane au fost obţinute pe terenul de joc, iar 32 de milioane din activităţi în afara acestuia, care includ sponsorizări şi acorduri cu multinaţionale precum Nike, Rolex sau BMW.
Spaniolul, în vârstă de 21 de ani, l-a detronat pe sârbul Novak Djokovic, ale cărui venituri în ultimele douăsprezece luni au fost de 37,2 milioane de dolari.
Jucătoarea americană Coco Gauff completează podiumul, cu 27,1 milioane de dolari, urmată de liderul mondial al tenisului feminin, poloneza Iga Swiatek (26,7 milioane) şi de liderul mondial al tenisului masculin, italianul Jannik Sinner (26,6 milioane).
Pe locul şase este un alt spaniol, Rafael Nadal, cu 23,3 milioane.
Top 10, în care figurează patru jucătoare, este completat, în această ordine, de rusul Daniil Medvedev (20,3 milioane), japoneza Naomi Osaka (14,6 milioane), norvegianul Casper Ruud (13,9 milioane) şi belarusa Arina Sabalenka (13,7 milioane).