FCSB pregătește o despărțire-surpriză în pauza de iarnă, după începutul mult sub așteptări din campionat.
Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB s-a declarat gata să renunțe la cel mai constant fotbalist din ultimii ani.
Este vorba despre Risto Radunovic (33 de ani), fundașul stânga care suferă de o pubalgie care nu-l lasă să joace la nivelul obișnuit.
Radunovic a ridicat ștacheta foarte sus la FCSB, fiind unul dintre oamenii de bază, fără accidentări, cu un joc bun aproape mereu. În acest sezon a fost „lovit” de o pubalgie, iar nivelul său a scăzut puțin, însă la FCSB nu există răbdare.
Becali e gata să renunțe la Radunovic, "dacă nu-i trece pubalgia": "O să vorbesc cu doctorul dacă lui Radunovic îi mai trece pubalgia. El, săracul, nu ai ce să-i spui, e un caracter frumos, dar nu mai poate, doarme pe teren. Nu poate. Îl țin rezervă, dacă îi trece pubalgia. Dacă nu-i trece, la revedere", a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Risto Radunovic are contract cu FCSB până în 2027.
El a strâns 15 meciuri, două goluri și două pase decisive în toate competițiile sezonului actual.