Superliga: Universitatea Craiova și FCSB, egal după un meci plin de erori scandaloase de arbitraj

Superliga: Universitatea Craiova și FCSB, egal după un meci plin de erori scandaloase de arbitraj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universitatea Craiova și FCSB au terminat la egalitate, scor 1-1, în derbiul rundei curente de Superliga, la capătul unui meci halucinant, plin de erori de arbitraj.

Golurile au fost marcate de Cicâldău din penalti, respectiv Miculescu, om care a marcat chiar la debutul partidei.

FCSB începea mai bine această partidă din Bănie, cu un gol în minutul 17 venit după o insistență am putea spune chiar oportunistă a lui Miculescu în plin careu, după o centrare din flancul stâng a lui Florin Tănase, care azi a făcut un meci excelent. Campioana României mai primea o veste bună în minutul 42, când Vlădoiu, fundașul dreapta de la Craiova, a fost eliminat după al doilea galben, pe care îl primea pentru o ținere din spate.

ADVERTISING

Interesant este că arbitrul Florin Andrei uitase inițial că fundașul dreapta mai primise un galben, anterior, în minutul 12, dar s-a repliat la timp și l-a eliminat pe oltean. Dar avea să fie doar începutul unui festival plin de gafe pentru central!

Un 1-0 per total meritat pentru oaspeți, care au insistat ofensiv mai mult și au avut ocaziile de gol. Tănase putea închide poate partida în minutul 46, la prima fază din partea secundă, dar șutul său din plin careu a fost respins de barajul lui Popescu.

În minutul 62, Universitatea Craiova primea un penalti extrem de discutabil, după un contact în careu între Baba Alhassan și Baiaram. Florin Andrei a fost chemat de Hațegan la VAR, la marginea careului, și după câteva minute de suspans, oltenii primeau penalti. Unul bătut impecabil de Cicâldău, iar acest gol a însemnat și aprinderea spiritelor în Bănie, pentru că am văzut o nouă Știința, o echipă ofensivă, bătăioasă, despre care cu greu puteam gândi că evolua cu un om în minus.

GOOOL! Univ. Craiova - FCSB 0-1. Miculescu deschide scorul! Gafă imensă a oltenilor

FCSB a terminat și ea în 10 oameni, inițial, dar nu pentru că am avut o eliminare, ci din cauza accidentării lui Pantea, iar FCSB nu mai avea înlocuiri disponibile. Mai notăm și o ocazie mare a lui Edjouma în ultimele 10 minute, o bară chiar, iar despre final, putem spune că a fost unul incendiar, după ce Florin Andrei a decis un penalti pentru FCSB, la un henț absolut clar al lui Maldonado în plin careu. Era minutul 93, Tănase se pregătea să bată penaltiul, indiscutabil, însă din aceeași cameră VAR buclucașă, Hațegan răstoarnă iarăși totul și decide un offside la Luis Phelipe, un offisde greu de stabilit chiar și după arătarea acelor linii virtuale.

ADVERTISING

Ba mai mult, la scurtă vreme după decizia scandaloasă de mai sus, Andrei e chemat din nou de VAR pentru un fault oribil al lui Alhassan, o decizie de data aceasta corectă, mijlocașul roș-albastru fiind eliminat. Culmea, FCSB termină acest meci în inferioritate. Ba chiar, o inferioritate dublă, căci a fost eliminat și Dawa de la FCSB, la aproape aceeași fază, pentru un conflict cu Screciu. Camerunezul avea un galben anterior și vedea și el cabinele mai devreme.

Meciul se termină după 12 minute de prelungiri, arbitrul Florin Andrei face praf efectiv acest meci cu mai multe decizii memorabil de scandaloase, uită cartonașe date anterior, ia decizii conforme cu ceea ce i se dictează din camera VAR și așa mai departe.

GOOOL! Univ. Craiova - FCSB 1-1. Cicâldău egalează! Baba Alhassan și-a îngropat echipa

FCSB termină meciul cu 3 oameni în minus (Dawa și Alhassan eliminați, plus Pantea, accidentat), și pierde iarăși două puncte mari, acesta fiind al doilea egal consecutiv, după derbiul cu Rapid, scor 0-0. Craiova e pe 5 și FCSB pe 6, cele două având 22, respectiv 21 de puncte, cu FCSB amintind și acel meci în minus de la Botoșani.

ADVERTISING

16.076 de fani au fost prezenți la meci, număr oficial. 374 dintre ei au venit să o susțină pe FCSB. Campioana va evolua joi seara acasă cu danezii de la FC Midtjylland, în Europa League, de la 19,45, LIVE pe SpotMedia.ro.

Echipele de start:

Universitatea Craiova: Popescu - Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Bancu - Oshima, Screciu, Cicâldău - Baiaram, Ivan, Paradela. Rezerve: Silviu Lung junior, Ndong, Căpățînă, Zajkov, Perez, Anzor, Houri, Mora, D. Barbu, Bana, Mitriță, Koljic. Antrenor Constantin Gâlcă.

FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Tănase, Șut, Băluță - Miculescu, Bîrligea, Oct. Popescu. Rezerve: Udrea, Vlad, Panțiru, Ștefănescu, M. Popescu, Edjouma, Daniel Popa, Chiricheș, Pantea, Musi, Alhassan, Luis Phelipe. Antrenor: Elias Charalambous.

Arbitru: Florin Andrei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!