Campioana en-titre a României a făcut un meci bun la debutul actualului sezon de Liga 1, scor 4-0 cu cei de la UTA Arad.
Scorul a fost la fel ca cel din stagiunea trecută, însă a venit cumva pe final de meci, căci după o oră de joc, scorul era alb în Bănie, 0-0. Teles, fostul mijlocaș al Oțelului, a găsit în fine calea spre poarta lui Gorcea cu o torpilă de la distanță.
Ultimele goluri au venit în ultimele 5 minute, cu o UTA prăbușită, deși peste o oră de joc a ținut cu brio piept campioanei. Baiaram (87) și Elisor (89) au dus partida la un scor de forfait, cu ambele pase de gol venite de la Mora, intrat și el pe teren în partea secundă.
Alomerovici și-a introdus singur mingea în plasă în prelungiri, după o gafă hilară făcută împreună cu portarul Gorcea. 4-0, iar Craiova se pregătește acum pentru dubla cu Levski Sofia din preliminariile Champions League. O campioană a Bulgariei care nu va semăna cu amatorismul celor de la Vitebsk, din runda precedentă.
10.883 de spectatori au fost la acest meci, număr oficial, dintre care 186 oaspeți.
Echipele de start:
Craiova (3-4-3): Sava - Crețu, Stevanovic, Screciu - Tavares, Teles, Anzor, Bancu - D. Matei, Nsimba, Etim.
Rezerve: L. Popescu - Romanchuk, Badelj, Baiaram, Băsceanu, Cicâldău, Elisor, Băluță, Rădulescu, Webster, Mora, Rus.
Antrenor Filipe Coelho.
UTA (4-2-3-1): Gorcea - Dorobanțu, Pospielov, Benga, Alomerovic – Sota, Odada – Abdallah, A. Roman, Tzionis – M. Coman.
Rezerve: Tordai - Padula, Bădescu, Tolcea, Oaidă, Papeau, Țăroi, Pitu, Sinani.
Antrenor Adrian Mihalcea.
Arbitru: Rareș Vidican (Satu Mare).
