Superliga: Echipa ideală a etapei a 15-a

Superliga: Echipa ideală a etapei a 15-a

Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat cel mai bun unsprezece al etapei a 15-a din Superligă.

Iată cum arată echipa ideală a rundei:

PORTAR

Ștefan Târnovanu (FCSB / 22 de ani) - A apărat un penalty şi a avut alte câteva intervenţii formidabile prin care a ţinut neatinsă plasa porţii roş-albaştrilor.

FUNDAŞI

Mihai Butean (FC Hermannstadt / 26 de ani) - A făcut cu brio ambele faze de joc. Şi-a trecut în cont a treiaa pasă decisivă din sezonul în curs.

Cristian Săpunaru (Rapid / 38 de ani) - Un nou meci în care a arătat de ce este atât de iubit de către pătimaşii fani din Giuleşti. A marcat pentru a doua oară în ediţia curentă.

ADVERTISING

Yuri Matias (CFR Cluj / 27 de ani) - Pe lângă jocul bun din defensivă, a scos şi un penalty. Prinde a treia oară "Echipa etapei".

Alexandru Pantea (FCSB / 19 ani) - A depus un efort fantastic pe toată durata partidei. Arată maturitate în joc, o calitate deosebită la vârsta lui.

MIJLOCAŞI

Dan Nistor (Universitatea Craiova / 34 de ani) - A dirijat excelent jocul oltenilor. A contribuit la succesul Universităţii Craiova cu două pase decisive.

Alexandru Albu (Rapid / 29 de ani) - 50 de pase reuşite (91 %), 12 dueluri câştigate, patru deposedări, șapte recuperări, dintre care cinci în jumătatea adversă. A fost mijlocaşul defensiv cu cel mai bun index Instat - 267.

ADVERTISING

Doru Popadiuc (Chindia / 27 de ani) - A făcut unul dintre cele mai bune meciuri din carieră. A înscris de trei ori în poarta celor de la FC Voluntari, aceasta fiind prima triplă izbutită de un fotbalist în ediţia curentă.

ATACANŢI

Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova / 19 ani) - Tânărul decar al alb-albaştrilor a reuşit primele lui goluri în ediţia curentă. Este unul dintre cei mai talentaţi tineri jucători din Superliga României.

Denis Alibec (Farul / 31 de ani) - A înscris pentru întâia oară în carieră în poarta giuleştenilor, Rapid fiind a 25-a echipă care a primit cel puţin un gol în Superliga României de la actualul vârf al Farului.

ADVERTISING

Gheorghe Grozav (Petrolul / 32 de ani) - A marcat pentru a patra oară în acest sezon, golul său deschizând drumul ploieştenilor spre prima victorie din ultimele șase runde.

ANTRENORUL ETAPEI

Anton Petrea (Chindia / 47 de ani) - Patru victorii din patru în campionat! A schimbat faţa Chindiei, echipă care, cu el pe bancă, joacă un fotbal ofensiv apreciat de microbişti.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇