Mijlocașul român Ianis Hagi a marcat un gol frumos chiar la deschiderea noului sezon în Scoția, în tricoul lui Glasgow Rangers, însă din păcate a suferit o accidentare.
Internaționalul român a punctat în minutul 8 al meciului cu Livingston, dar a părăsit gazonul după o ciocnire dură cu un adversar, în minutul 32.
După joc, unul clar câștigat de campioana Scoției cu 3-0, Steven Gerrard, antrenorul albaștrilor a oferit o declarație în legătură cu starea lui Ianis: ”Niciodată nu e plăcut să vezi că un jucător se accidentează în prima repriză, mai ales acum, când nu mai avem 5 schimbări la dispoziție, din păcate. Ianis a marcat un gol important pentru noi, ne-a adus într-o ipostază favorabilă. Sper că lovitura primită să nu fie foarte serioasă.
Ianis Hagi a marcat pentru Rangers, dar apoi a ieșit accidentat
Acum simte niște dureri destul de mari. Ar putea să lipsească marți în jocul de Champions League, dar am încredere în echipa noastră de fizioterapeuți. Poate vor scoate un iepure din joben și reușesc să îl readucă la capacitate maximă pentru meciul cu Malmo. Prezența lui Ianis ar fi foarte importantă pentru noi”, a declarat Stevie G la conferința de presă de după joc.
Rangers va evolua marți în turul III preliminar din UEFA Champions League cu suedezii de la Malmo FF.
Hagi a marcat frumos cu o execuție din interiorul careului mare după o centrare a lui Tavernier, acesta fiind primul gol din noul sezon oficial al lui Rangers.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Liga 1 | Alibec i-a adus victoria lui CFR Cluj
FCSB i-a cedat pe Moruțan și Vlad: "Cu cât l-am luat, cu atât l-am dat"
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.