Sportul ar putea ajuta la "curățarea" creierului îmbătrânit: Analiza cercetătorilor

Sportul ar putea ajuta la "curățarea" creierului îmbătrânit: Analiza cercetătorilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă analiză a cercetărilor existente arată că sportul ar putea ajuta la „curățarea” creierului îmbătrânit.

Exercițiile fizice regulate ar putea ajuta creierul să elimine deșeurile nocive care se pot acumula odată cu înaintarea în vârstă. Cercetătorii au descoperit că activitatea fizică susține mai multe procese asociate sistemului glimfatic de curățare al creierului.

Sportul, ajutor al sistemului glimfatic

În plus, susține un somn mai bun, reducerea inflamației și sănătatea vaselor de sânge, scrie Science Daily, care citează studiul „Exercise as a regulator of glymphatic function” al profesorului James Broatch de la Universitatea Victoria.

ADVERTISING

Deoarece acest sistem de eliminare a deșeurilor devine din ce în ce mai important pe măsură ce îmbătrânim, exercițiile fizice ar putea juca un rol important în protejarea împotriva declinului cognitiv, iar James Broatch susține că sportul regulat poate influența sistemul glimfatic, una dintre căile de eliminare a deșeurilor din creier.

Sunt deja bine cunoscute beneficiile sportului pentru organism, dar cercetătorii încearcă să înțeleagă modul în care exercițiile fizice pot proteja creierul.

Cercetătorii au analizat studiile existente despre sistemul glimfatic atât la animale, cât și la oameni. Analiza a constatat că exercițiile fizice pot îmbunătăți mai multe procese fiziologice implicate în reglarea funcției glimfatice.

ADVERTISING

Printre aceste beneficii se numără reducerea tensiunii arteriale și a rigidității vaselor de sânge, reducerea inflamației la nivelul creierului, îmbunătățirea somnului și îmbunătățirea activității neuronilor în creier.

În plus, exercițiile fizice pot, de asemenea, crește calitatea somnului profund și intensifica activitatea undelor lente asociată cu eliminarea deșeurilor din creier, conform sursei citate.

Ce întrebări rămân

Oamenii de știință caută să determine cea mai eficientă cantitate de exerciții fizice pentru "curățarea" creierului, dar și tipurile de activitate care oferă beneficiile cele mai mari. De asemenea, încearcă să afle dacă aceste recomandări ar trebui să fie diferite pentru persoanele care se confruntă deja cu declin cognitiv sau care au fost diagnosticate cu o boală a creierului.

ADVERTISING

Identificarea acestor mecanisme este deosebit de importantă deoarece peste 10 milioane de oameni din întreaga lume sunt diagnosticați cu demență în fiecare an și, în prezent, nu există un tratament.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google