Sorana Cîrstea le atrage atenția organizatorilor Australian Open, după ce a fost plasată în carantină strictă

Sorana Cîrstea le atrage atenția organizatorilor Australian Open, după ce a fost plasată în carantină strictă

Sorana Cîrstea a reacționat după ce ea și mai mulți tenismeni au fost plasați în carantină strictă la Australian Open 2021.

Tenismena noastră a postat pe rețelele de socializare o declarație dată de directorul Grand Șlam-ului de la Antipozi în luna octombrie a anului trecut.

Atunci, Craig Tiley a afirmat că este imposibil ca o jucătoare să stea în izolare timp de două săptămâni fară să se antreneze.

Ulterior, Sorana Cîrstea a revenit și cu o declarație:

ADVERTISING

"Nu am o problemă în a sta 14 zile într-o cameră și să mă uit la Netflix. Crede-mă, acesta este un vis de-al meu, chiar și în vacanță. Ceea ce nu putem însă este să concurăm după 14 zile de stat pe o canapea. Aceasta este problema, nu regula carantinei."

Mai multe tenismene importante, printre care Sorana Cîrstea și Bianca Andreescu, nu vor avea voie să părăsească hotelul pe durata celor 14 zile de carantină înainte de Australian Open 2021.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

O persoană prezentă în avionul cu care cele două au ajuns la Melbourne de la Abu Dhabi a fost depistată pozitiv cu Covid-19 la sosirea în Australia.

În avion s-au mai aflat și alte tenismene de top, precum Angelique Kerber, Svetlana Kuznetsova, Ons Jabeur, Marta Kostyuk, Belinda Bencic sau Maria Sakkari.

Vezi și: Două cazuri de coronavirus într-un avion care a transportat jucători la Australian Open: Ce tenismene de top nu vor avea voie să părăsească hotelul!

Toți tenismenii care vor participa la Australian Open 2021 sunt obligați la 14 zile de carantină, însă au dreptul la cinci ore de antrenament pe zi.

ADVERTISING

8-21 februarie este perioada în care se va desfășura Australian Open 2021.

Cinci tenismene din România sunt pe tabloul principal în proba de simplu: Simona Halep, Patricia Țig, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan.

Mihaela Buzărnescu a făcut și ea deplasarea la Australian Open, sperând să prindă un loc pe tabloul principal din postura de lucky loser.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇