Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan s-au ales cu dosare penale după ce s-ar fi luat la bătaie.
Cei doi s-au prezentat, vineri seară, la sediul Poliţiei Snagov, iar după aplicarea formularelor de evaluare a riscului au fost emise ordine de protecţie provizorii, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.
"La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19,36, la sediul Poliţiei Staţiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19,38, s-a prezentat la aceeaşi subunitate de poliţie o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând şi numărul de urgenţă 112, iar fiecare în parte, sesizând la sediul poliţiei faptul că a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale atât bărbatului, cât şi femeii respective", au transmis reprezentanţii IPJ Ilfov.
Conform aceleiaşi surse, au fost deschise două dosare penale, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie raportat la lovire sau alte violenţe.
"În acelaşi timp, la sediul Poliţiei Staţiunii Snagov, un alt bărbat (șoferul impresarei - n.red.), în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că a fost agresat fizic, prin lovire, de către primul bărbat menţionat", precizează IPJ Ilfov.
Poliţiştii au deschis şi în acest caz un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi ameninţare.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au despărțit anul trecut după un mariaj care a durat 15 ani.