Reguli fără precedent la Australian Open: Jucătorii riscă să fie arestați sau deportați

Reguli fără precedent la Australian Open: Jucătorii riscă să fie arestați sau deportați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Crema tenisului mondial va ajunge luna aceasta în Australia pentru a lua parte la primul Grand Slam din 2021.

Organizarea competiției a fost mult timp sub semnul întrebării și a fost nevoie inclusiv de o amânare pentru ca turneul să aibă loc.

În cele din urmă, autoritățile și-au dat acceptul, dar regulile vor fi stricte.

Jucătorii vor fi obligați să stea în carantină timp de 14 zile după ce ajung în Australia. Ei vor putea să iasă din hotel doar pentru a merge la antrenamente.

În cazul în care cineva va ieși din hotel pentru un motiv diferit și va părăsi carantina, organizatorii au stabilit mai multe pedepse, potrivit GoTennis.

ADVERTISING

Cea mai blândă este o amendă de 20 de mii de dolari australieni și un dosar penal în Australia.

Se poate ajunge însă și la descalificarea din turneu și a pierderii integrale a premiului câștigat.

De asemenea, în cazuri extreme, printre pedepsele prevăzute se află și prelungirea carantinei și mutarea într-una organizată de guvern, arestarea și chiar deportarea.

Jucătorii sunt totodată răspunzători și pentru staff, iar dacă vreun membru va încălca regulile tot ei vor avea de suferit.

Australian Open va începe pe 8 februarie.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇