Noul antrenor al echipei Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că obiectivul său pe termen scurt este ca formaţia sa să ocupe locul secund la finalul actualei ediţii a Superligii, pentru anul viitor ţinta fiind câştigarea titlului de campioană.
„Sunt foarte bucuros că am semnat cu Universitatea Craiova. Ce pot să promit din partea mea şi din partea staffului este că pe termen scurt trebuie să avem rezultate, trebuie să terminăm pe locul doi. E mult de muncă, echipa trebuie să aibă o atitudine bună în teren pentru a atrage suporterii în număr cât mai mare, pentru că avem nevoie de ei. O prioritate a noastră este de a scoate maximum din fiecare meci, pentru că numai aşa putem spera la locul doi. De aceea am venit, pentru a prinde locul doi. Va fi o dezamăgire foarte mare pentru toţi să nu prindem un loc de cupe europene. Ştiu că este foarte greu”, a declarat Gâlcă.
"Vin la o echipă istorică, mi-am dorit să vin, ştiu că au condiţii foarte bune, le-am văzut astăzi pe viu, mă bucur că până la urmă am semnat, că domnul Rotaru a avut răbdare cu mine. Ne înţelesesem duminică, dar mai aveam de finalizat nişte puncte din contractul nostru. Prelungirea contractului este condiţionată de câştigarea campionatului anul care vine. Prioritatea numărul unu pentru mine în acest moment sunt rezultatele, nimic mai mult", a adăugat acesta.
Referitor la următoarea partidă din play-off-ul Superligii, cu Sepsi OSK, Gâlcă a spus că speră să găsească modalitatea de a contracara jocul destul de agresiv al adversarei.
"Cunosc jucătorii foarte bine, problema e cu accidentările, sper să găsim soluţii pentru că pentru noi asta e important. Eu aştept un joc bun al echipei, cu atitudine bună şi mulţi suporteri, pentru că avem nevoie de ei. Cu siguranţă nu va fi un meci uşor, pentru că Sepsi este o echipă agresivă, care verticalizează foarte mult, face pressing avansat, să vedem cum putem să contracarăm aceste situaţii. Eu îmi doresc să câştigăm şi să avem în continuare şanse pentru locul doi, pentru că asta este cel mai important pentru club. Suntem în postura de a fi acolo, de a termina pe locul doi, dar pentru asta trebuie să scoatem maximum din fiecare meci. Va trebui să câştigăm în fiecare meci. Pentru noi cel mai importante sunt punctele în acest moment, să câştigăm toate cele trei puncte la fiecare meci. Eu voi da totul pentru a obţine acest loc doi", a afirmat tehnicianul.
Întrebat dacă va accepta ca patronul echipei să se implice în alcătuirea echipei, Gâlcă a spus: "Să fiu clar, eu ascult, dar deciziile îmi aparţin. Sunt clar, nu?"
Tehnicianul Costel Gâlcă a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, cu care a semnat un contract valabil până la finalul sezonului viitor al Superligii.
Gâlcă devine astfel cel de-al cincilea antrenor al echipei Universitatea Craiova în actualul sezon al Superligii, după Eugen Neagoe, Laurenţiu Reghecampf, Corneliu Papură şi Ivailo Petev, fără a-l lua în considerare pe interimarul Dragoş Bon.