Adil Ray, prezentatorul emisiunii Good Morning Britain de la postul ITV, a publicat un comentariu despre originile românești ale Emmei Răducanu care a stârnit numeroase reacții adverse.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, Adil Ray susține că britanicii o consideră pe Emma Răducanu „una de-a lor” pentru că are succes, în timp ce dacă ar fi fost o simplă muncitoare ar fi fost numită româncă.
"Dacă joci într-o finală la tenis ești britanică, dar dacă lucrezi în construcții, ești curier sau chelner ești româncă", a scris acesta pe Twitter.
Potrivit The Sun, comentariul său a atras un val puternic de critici din partea britanicilor. Ray a fost astfel acuzat că face "generalizări radicale".
"Adil, te susțin în ceea ce faci, dar acesta este un tweet prostesc, conceput doar pentru a provoca o reacție negativă. De ce?", a scris unul dintre comentatori.
"Ești privilegiat să ai acest statut și alegi să creezi prejudecați și să faci generalizări", i-a scris altcineva.
Pe de altă parte, au existat și voci care i-au dat dreptate lui Adil Ray, care într-un final a revenit cu un nou mesaj.
"Câte știri s-au referit la Emma Răducanu ca fiind un imigrant, copil de imigranți sau româncă ori din China", a răspuns acesta, după care a revenit și a susținut că imigranților nu le mai trebuie creată o imagine negativă: "Poate că unii dintre noi am crescut fiind abuzați sau etichetați pentru că eram imigranți. Când un imigrant flutură drapelul britanic ne aduce o uriașă mândrie și putere. Un moment rar în care putem răspunde după decenii de ură".
Născută din tată român și mamă chinezoaică, Emma Răducanu reprezintă Marea Britanie și a câștigat US Open complet surprinzător.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: