Patronul lui CFR Cluj clarifică situația lui Dan Petrescu: Să fie clar pentru toată lumea

Patronul lui CFR Cluj clarifică situația lui Dan Petrescu: Să fie clar pentru toată lumea

Patronul lui CFR Cluj, Neluțu Varga, a vorbit despre situația antrenorului Dan Petrescu, după ce în presă s-a scris că este în pericol de demitere.

Varga a negat acest lucru și a menționat că nu se pune problema plecării lui Petrescu.

"Să fie clar, nici nu se pune problema despărțirii de Dan. De-abia s-a întors în club, cum să faci performanță în câteva săptămâni? Sunt doar „șopârle” aruncate deliberat în presă de cei care au plecat de aici și bagă tot felul de influențe prin prieteni ziariști. Le e ciudă că nu mai sunt la CFR, unde au avut o viață bună", a spus Varga pentru PlaySport.

ADVERTISING

De asemenea, Varga a menționat că Dan Petrescu nu va pleca nici la naționala României.

”Între mine și Dan există o relație specială. Discutăm și de omenie, nu doar de bani. Indiferent ce demersuri ar face federația, Dan nu va pleca acum de la Cluj”, a explicat Varga.

Dan Petrescu s-a întors la CFR Cluj la finalul lunii august, după demiterea lui Marius Șumudică.

El a obținut trei victorii, o remiză și patru înfrângeri.

Petrescu are însă în palmares trei titluri cu CFR Cluj, astfel că cei din conducere au încredere în el.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!