"Nu este genul acesta de jucător" | Unde a greșit Hagi cu noul transfer al lui FCSB

"Nu este genul acesta de jucător" | Unde a greșit Hagi cu noul transfer al lui FCSB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicolae Dică este convins că FCSB a dat o lovitură prin transferul lui Malcom Edjouma de la FC Botoșani.

Fostul secund al naționalei României consideră că Edjouma este „cel mai bun mijlocaș din Liga 1”.

"Mă aşteptam să plece. E cel mai bun mijlocaş din ţară. A avut o explozie. Şi mie îmi place foarte mult, pe faza ofensivă verticalizează foarte mult. Recuperează foarte mult. E bun în duelurile aeriene. Cred că pentru FCSB e un transfer foarte bun", a spus Dică la Telekom Sport.

Cu toate acestea, Edjouma n-a jucat mai deloc sub comanda lui Gică Hagi, dar Dică are o explicație pentru asta.

ADVERTISING

"Din ce ştiu, ceea ce cere Hagi de la mijlocaşul defensiv e diferit de ceea ce vrea Croitoru. Hagi vrea ca mijlocaşul defensiv să coboare între fundaşii centrali, care să dea o pasă de 60 de metri. Edjouma nu este genul acesta de jucător", a adaugat Dică.

Malcom Edjouma a ajuns la Viitorul la începutul anului 2020, dar a prins doar 103 minute sub comanda lui Gică Hagi, fiind apoi pus pe liber.

FCSB l-a transferat, săptămâna aceasta, pe Malcom Edjouma de la FC Botoșani.

330.000 de euro va plăti FCSB pentru transferul lui Edjouma, care va ajunge la echipă pe 11 februarie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇