Nicolae Stanciu, campion în China

Nicolae Stanciu, campion în China
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei cu echipa Wuhan Three Towns, vineri, după ce adversara Tianjin Jinmen Tigers a declarat forfait pentru meciul din ultima etapă a Superligii (CSL), transmit Xinhua şi EFE.

Cele două echipe trebuiau să se înfrunte sâmbătă, dar clubul din Tianjin a anunţat că nu poate disputa meciul din ”motive de sănătate a jucătorilor” (infectaţi cu Covid-19).

Wuhan Three Towns, nou-promovată în Superligă, a câştigat titlul la golaveraj (cinci goluri în plus) în faţa rivalei Shandong Taishan (78 de puncte fiecare), care nu va juca nici ea în ultima etapă, adversara Beijing Guoan anunţând forfait din aceleaşi motive ca Tianjin Jinmen Tigers.

ADVERTISING

Wuhan Three Towns venea după două promovări consecutive, câştigând anterior titlurile de campioană a Ligii a II-a (2020) şi a Ligii I (2021), înainte a promova în Superligă.

Stanciu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei antrenate de spaniolul Pedro Morilla, cu 10 goluri marcate şi 11 pase decisive.

Wuhan Three Towns dă şi golgheterul campionatului, brazilianul Marcao, cu 27 de goluri.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇