Monday Etim a primit o pedeapsa drastică după ce a fost eliminat în eșecul suferit de Universitatea Craiova cu U Cluj.
Atacantul Craiovei a fost sancționat cu o suspendare de trei etape și o amendă de 5.000 de lei, conform DigiSport.ro.
Astfel, jucătorul american va lipsi de la partide importante din play-off, inclusiv cele cu Rapid și FC Argeș, precum și de la duelul cu Dinamo din Cupa României.
Inițial, Istvan Kovacs a avut dubii în privința acordării cartonașului roșu, însă ulterior și-a schimbat decizia și l-a eliminat pe fotbalist. Momentul a complicat și mai mult situația echipei din Bănie, care primise gol cu doar câteva minute înainte.
Transferat la Universitatea Craiova în septembrie 2025 și evaluat la 550.000 de euro, Monday Etim a adunat până acum 33 de apariții, reușind 8 goluri și 4 pase decisive.
