Mircea Lucescu, foarte aproape de o altă echipă: "Dacă n-ar fi fost coronavirusul, aș fi semnat contractul"

Mircea Lucescu, foarte aproape de o altă echipă: "Dacă n-ar fi fost coronavirusul, aș fi semnat contractul"

Mircea Lucescu spune că a fost foarte aproape să preia o altă echipă, însă pandemia i-a dat planurile peste cap.

Antrenorul român a dezvăluit că a avut un acord cu formația elvețiană FC Sion înainte să semneze cu Dinamo Kiev.

"Am discutat cu președintele lui Sion prima dată în decembrie 2019, apoi în primăvara lui 2020. Din cauza coronavirusului, campionatul a fost întrerupt și totul s-a blocat. El a vrut să vin înaintea noului sezon. M-a sunat și mi-a spus că ar trebui să vin în patru zile la Sion, însă era imposibil atât de repede. Totul a căzut, dar am rămas într-o relație bună. Fără coronavirus, aș fi antrenat Sion", a spus Lucescu pentru ediția tipărită a cotidianului Blick.

ADVERTISING

Ajuns la 76 de ani, Lucescu a mai spus că nu se gândește să se retragă din fotbal.

"Nu mă gândesc la retragere. Mă voi opri când nu voi mai avea ambiție, motivație și entuziasm. Evident, sănătatea trebuie să mă ajute. Cu toate acestea, voi continua să antrenez", a mai spus Lucescu.

După ce negocierile cu Sion au picat, Lucescu a preluat-o pe Dinamo Kiev, cu care a câștigat titlul și a ajuns în primăvara europeană.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!