Mircea Lucescu a decis soarta lui Horațiu Moldovan după gafa din meciul contra Canadei

Mircea Lucescu a decis soarta lui Horațiu Moldovan după gafa din meciul contra Canadei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mircea Lucescu a anunțat decizia luată în cazul lui Horațiu Moldovan după gafa pe care acesta a comis-o în meciul cu Canada.

România a încasat al doilea gol după ce Horațiu Moldovan a driblat în careu și a pierdut mingea.

Chiar și așa, Lucescu a anunțat că va continua să apere, deși este rezervă în Spania, la Oviedo.

”Moldovan trebuie să se remarce după gafa din acest meci. Și golul 3 a plecat de la el. În loc să execute foarte rapid, a așteptat și apoi am pierdut mingea. E un jucător de mare valoare, dă încredere echipei.

Puteam să jucăm cu alt portar, dar cine vine trebuie să se adapteze, să nu joace la întâmplare, să nu arunce mingea la întâmplare. Echipa a construit destul de bine. E un lucru important. Pentru că, pas cu pas, trebuie să ajungă la a controla meciurile.

Nu e niciun fel de risc. O să mai vorbesc cu el. Să nu credeți că vine un jucător nou și dă imediat randament maxim. Să nu credeți că promovarea altuia acum nu va duce la greșeli. Îmi place și stilul lui Sava, dar nu cred că e momentul să bag un portar pentru că a greșit altul. A doua oară nu va mai greși”, a spus Lucescu, potrivit DigiSport.ro.

România îi mai are pe Ștefan Târnovanu și Răzvan Sava, ambii titulari la echipele de club.

În schimb, Horațiu Moldovan nu a mai apărat în ultimele 5 luni decât la echipa națională.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇