Antrenorul român Marius Șumudică se întoarce în Superligă după doi ani de absență, fiind convins de proiectul de la FCU Craiova, echipă patronată de Adrian Mititelu.
Șumudică, 52 de ani, nu a semnat încă un contract cu oltenii, însă lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp, iar fostul rapidist a oferit și o reacție imediat după înțelegerea cu patronii din Bănie:
„Îmi doresc să rămân acasă, acum. E un club care mi-a oferit toate condițiile. Am vorbit cu Adiță (n.r.: Adrian Mititelu Jr.), patronul. Mi-a oferit toate condițiile de care am avut nevoie. Mai mult, o să vorbesc pe teren.
Suntem în discuții de două-trei săptămâni. E o provocare mare. Mi-am dorit un club care să-mi ofere toate condițiile. Lucrez cu staff-ul meu”, a declarat Șumudică, conform celor de la Sport.ro.
Craiova va deveni a 13-a formație antrenată de Șumi în România, care a mai bifat echipe precum Vaslui, CFR Cluj, Gloria Bistrița, FC Brașov, U Cluj sau Chiajna.
El va lucra alături de Florin Prunea, ales de Mititelu în funcția de președinte executiv. Singura clauză care stă în calea înțelegerii este aceea conform căreia Șumudică și staff-ul lui ar urma să își primească toate salariile restante în cazul în care vor fi dați afară.
D.A.