Antrenorul român Marius Șumudică, în prezent liber de contract, ar putea să își găsească un angajament chiar în Superligă.
Aceasta în condițiile în care Adrian Mititelu tocmai l-a demis sâmbătă pe antrenorul Nicolae Dică de la FC U Craiova. Așa cum afirmă cotidianul ProSport, Şumudică ar putea să preia banca tehnică a formaţiei din Bănie.
Singura condiție pentru care această mutare s-ar putea realiza, este ca Mititelu să accepte ca Șumudică să vina cu întregul său staff tehnic, și deci ca Dan Vasilică, preparator fizic la Craiova, să sară din schemă pentru prima dată, acesta fiind unul dintre cei mai vechi oameni din cadrul clubului patronat de Adrian Mititelu.
În Superligă s-au petrecut deja 5 schimbări de antrenori în șase etape, la Rapid, Unviersitatea Craiova, FCU Craiova de două ori și Botoșani.
Demiterea lui Nicolae Dică a venit după ce Petrolul a dispus de FC U Craiova cu scorul de 4-3, vineri seara.
D.A.