Academica Clinceni s-a impus în prima partidă a zilei din Liga 1, cu Poli Iași, scor 3-0, în etapa cu numărul 11 a fazei de play-out a sezonului competițional 2019/2020.
Într-un meci care a fost amânat pentru astăzi, după ce sâmbătă fundașul ieșean Cabral a fost testat inițial pozitiv cu noul coronavirus, Clinceni a început duminică bine cu sprijinul aceluiași..Cabral.
Acesta a fost introdus titular de Mircea Rednic dar a făcut stupid un penalti în minutul 9, bătut impecabil de Albu. Același Albu a mai marcat în minutul 67 și a stabilit un scor nemaipomenit pentru gazde, care urcă pe locul 8 în clasamentul din play-out, cu 32 de puncte.
Ultimul gol a fost adus în prelungiri de atacantul care aparține de FCSB, Robert Ion, în minutul 92.
Poli Iași rămâne pe loc de baraj, 12, cu 23 de puncte la activ, loc de baraj cu locul 3 în liga secundă.
Echipele de start:
Academica Clinceni: Vâlceanu - G. Matei, Albu, Bejan, Dobrescu - F. Achim, Cebotaru, Şut, Ventura - Markovic, Buziuc. Rezerve: Ureche, Kontoes, B. Ilie, Şuşu, M. Vanghele, R. Patriche, R. Ion, G. Merloi.
Poli Iaşi: Axinte - Popadiuc, Mihalache, Frăsinescu, Cabral - Grădinaru, Breeveld, De Iriondo, Horşia - Luckassen, A. Cristea. Rezerve: Caparco, Omoh, Assulin, Chacana, Klimavicius, Bourama, A. Zaharia, F. Cristea, R. Onea.
Arbitru: O.Hațegan.