Jürgen Klopp a preluat oficial banca tehnică a naționalei Germaniei.
Antrenorul de 59 de ani a semnat un contract valabil pe patru ani, având ca obiectiv reconstrucția echipei.
Încă din prima zi, fostul antrenor de la Liverpool a avut un avertisment clar către jurnaliștii nemți. Klopp le-a cerut direct celor din presă să îi respecte viața privată, precizând că nu va ezita să renunțe la funcție dacă familia sa va fi hărțuită.
„Dacă vă comportaţi urât şi nu lăsaţi familia mea în pace, atunci voi pleca, pur şi simplu voi întoarce spatele. Nu fac această meserie pentru mine, o fac pentru voi. Accept această funcţie chiar dacă am văzut cum i-aţi tratat pe Julian Nagelsmann şi pe Thomas Tuchel. Iubesc această meserie, dar sunt întotdeauna gata să renunţ dacă va fi nevoie”, a spus Klopp.
Klopp îl înlocuiește pe Julian Nagelsmann, care a demisionat după eliminarea din 16-imile Cupei Mondiale în fața Paraguayului
Din stafful tehnic al noului selecționer vor face parte Peter Krawietz, Pep Lijnders și fostul internațional german Sven Bender.
Înainte de a prelua echipa națională, Klopp a ocupat funcția de director global de fotbal în cadrul grupului Red Bull.
