Programul sportivilor români în întrecerile de duminică de la Jocurile Olimpice de la Tokyo cuprinde evoluţii la atletism, lupte şi tenis de masă.
Alina Rotaru (lungime) şi Bianca Ghelber (ciocan) vor evolua în calificări, echipa feminină de tenis de masă întâlneşte Egiptul, iar fostul campion european Alin Alexuc îl va înfrunta la lupte greco-romane pe triplul campion olimpic Mijain Lopez Nunez.
Programul sportivilor români în întrecerile de duminică 1 august (ora României):
ATLETISM
03:50 (Olympic Stadium) săritura în lungime - feminin - calificări - Grupa A: Alina Rotaru-Kottmann
04:40 (Olympic Stadium) aruncarea ciocanului - feminin - calificări - Grupa B: Bianca Florentina Ghelber
LUPTE
de la ora 05:00 - Meciul al treilea (Makuhari Messe A) lupte greco-romane cat. 130 kg - optimi de finală: Alin Alexuc-Ciurariu - Mijain Lopez Nunez
TENIS DE MASÃ
04:00 (Tokyo Metropolitan Gymnasium) echipe feminin - optimi de finală: România - Egipt
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: