Jaqueline Cristian avansează la Roma, Gabriela Ruse se califică pe tabloul principal: Irina Begu, eliminată în primul tur

Jaqueline Cristian avansează la Roma, Gabriela Ruse se califică pe tabloul principal: Irina Begu, eliminată în primul tur
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei jucătoare de tenis din România au luat startul, marți, la turneul de la Roma, una în calificări și două pe tabloul principal.

Pe tabloul principal, Jaqueline Cristian s-a calificat în turul doi al turneului italian, după ce a trecut de Alycia Parks, scor 6-2, 6-0.

Irina Begu a fost eliminată în primul tur. Românca a pierdut în fața Petrei Kvitova, scor 5-7, 1-6, după o oră și 37 de minute de joc.

Gabriela Ruse a acces, luni, pe tabloul principal al turneului de la Roma, în urma calificărilor, după ce a învins-o în ultimul tur din calificări pe Laura Siegemund, scor 7-5, 6-2. Ruse a revenit de la 1-5 în primul set și s-a impus după două ore de joc.

Tot marți, Anca Todoni s-a retras înaintea meciului cu Ana Blinkova, rusoaica avansând pe tabloul principal.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!