Jaqueline Cristian a anunțat când va reveni pe teren după accidentarea teribilă suferită la Doha

Jaqueline Cristian a anunțat când va reveni pe teren după accidentarea teribilă suferită la Doha

Tânăra tenismenă Jaqueline Cristian a anunțat când va reveni pe teren după ce s-a accidentat grav în turneul de la Doha.

Sportiva noastră s-a operat după ce s-a accidentat în turul 2 și va absenta o perioadă îndelungată de pe teren.

Ea a afirmat că revenirea s-ar produce în luna mai și că focusul ei va fi pe Roland Garros.

"Pe teren o să mă vedeți undeva în luna mai. Cam atunci mi s-a zis că aș putea să mă întorc. Până în mai, recuperare. Obiectivul meu e să fiu gata pentru Roland Garros, așa că o să facem tot posibilul să fie bine. O să vedem și cu reacționează piciorul, dar eu zic că o să fiu bine la sfârșit de mai pentru Roland Garros", a spus Jaqueline Cristian pentru Playsport.

ADVERTISING

De asemenea, Jaqueline a promis că va reveni mult mai puternică pe teren.

„Pe parte mentală eu sunt o persoană destul de puternică și am încredere în mine că din toată lecția asta o să ies doar mai puternică și o să privesc tenisul cu alți ochi. Acum realizez: când nu îți simți piciorul și nu poți să te duci la baie singură, îți dai seama că o minge de break sau că ești condus cu un set sau nu ai feeling-ul perfect pe teren, nu e nimic!

Deci sunt sigură 100% că după perioada asta o să vedeți o Jaqueline mult mai matură pe teren, mult mai fericită să fie acolo. Deși eu când sunt pe ternen dau totul. M-ați văzut, sunt o luptătoare!”, susține Jaqueline Cristian.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!