Simona Halep este în continuare într-o situație delicată, fiind suspendată pe termen nelimitat din tenis, după ce a ieșit pozitivă la un test anti-doping realizat la finele lui august 2022, după eliminarea din primul tur de la US Open.
Ea a fost testată atunci pozitiv la Roxadustat, o substanță extrem de puternică, folosită în tratamentul anemiilor severe, cronice. Audierea jucătoarei noastre încă nu a avut loc, nici până acum, însă tatăl Simonei tocmai a anunțat că aceasta va avea loc pe 30 aprilie.
Ion Țiriac a fost întrebat din nou despre această situație absurdă, afirmând încă o dată că el nu crede că dubla campioană de Mare Șlem să fi consumat voluntar substanța de mai sus, pentru a-și spori performanțele sportive.
„Treaba este încă foarte complicată la nivelul de sus sau la nivelul de jos. Eu îmi aduc aminte de anii 2000, când am fost unul dintre cei cinci pe care Samaranch (n.r.: Juan Antonio Samaranch, președinte CIO între 3 august 1980 - 16 iulie 2001) i-a delegat să facă faimoasa WADA (Agenția Mondială Anti-Doping). Am stat acolo patru zile, câte opt ore pe zi, nimeni nu a vrut să dea niciun ban.
Din punct de vedere juridic, atenție, eu vă întreb un lucru? Cine plătește dacă cumva Simona are dreptate și eu sunt convins că fata asta voluntar nu a luat nimic și la vârsta pe care o are, nu a luat atâția ani, de ce să iei și la US Open? E ridicol. Dar dacă cumva se ajunge la concluzia, ca în arbitrajul cu domnul Năstase, când a fost suspendat de Federația Internațională, s-a ajuns la concluzia că nu e rasist, că nu a făcut nimic, dar nimeni nu a mai fost vinovat, nici ăia care l-au acuzat, nici ăia care l-au judecat și acum eu vă întreb. Dacă se ajunge la o concluzie în care Simona nu a fost vinovată cine îi plătește ei aceste luni în care nu a jucat? Numărul 2, nu o să fie ușor pentru Simona să vină înapoi, e o realitate pe care cred că și-o asumă și ea, se antrenează în fiecare zi, dar nu e același lucru. Logica ar fi și după părerea mea, ce o să facă oamenii ăștia, dacă nu le e prea frică de fundul lor după, război. O să spună: 'domnule, ai făcut lunile astea, ajunge, du-te mâine și joacă!' Mâine și joacă? Îi trebuiesc 20 de meciuri înainte să joace”, a fost reacția pe larg a lui Țiriac, cunoscutul om de afaceri român, într-un interviu pentru Știrile ProTV.
Halep lipsește așadar de pe teren de peste 8 luni, iar în prezent în clasamentul WTA a ajuns pe locul 26.
D.A.