Inter a obținut o nouă victorie în Serie A, scor 2-0, în deplasare cu Venezia.
Echipa lui Cristi Chivu a câștigat cu două autogoluri ale gazdelor, o formație nou promovată în prima ligă din Italia.
"Nerazzurrii" au profitat de faptul că Moreno (79) și Adams (82) și-au introdus mingea în proprie poartă și au obținut un nou succes, unul cu care au urcat pe primul loc în clasamentul din Serie A, cu 25 de puncte.
Inter e la egalitate cu AS Roma, cu aceeași linie de clasament, diferența fiind făcută de golaveraj. Elevii lui Chivu au marcat 25 de goluri, în timp ce AS Roma a marcat de 22 de ori.
Reacția lui Cristi Chivu
Imediat după jocul câștigat în deplasarea cu Venezia, Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, a vorbit despre succesul echipei sale.
Tehnicianul l-a lăudat pe Ivan Provedel, portar, care a avut mai multe intervenții salvatoare.
"Am avut puțină energie, am fost lenţi în a face anumite lucruri. Am fost surprinşi de blocul defensiv jos, deşi ştiam că aşa vor juca. Dar se mai întâmplă, avem meciuri din trei în trei zile.
Mi-am amintit de acel Catania-Inter 3-1. Sunt zile în care nu reuşeşti să te exprimi așa cum îți doresti.
Important este că am rămas în meci și am continuat să credem în victorie, dar am avut şi puţin noroc.
Sunt genul de meciuri care apar de-a lungul unui sezon, partide pe care le
Ai trimis
joci cu puţină energie și pe care le câştigi cu minimum necesar. Dar meritul îi aparţine şi adversarului, care nu ne-a permis să ne exprimăm aşa cum ne-am fi dorit.
Am şi fost în pericol, Provedel ne-a ținut în meci, iar în cele din urmă am reusit să câștigăm datorită experienţei, forţei, determinării şi norocului", a declarat Cristi Chivu, conform presei italiene.
