Presa din Italia este din nou la picioarele lui Cristi Chivu, după victoria din Serie A: „Excepțional!”

Presa din Italia este din nou la picioarele lui Cristi Chivu, după victoria din Serie A: „Excepțional!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Inter a avut parte din nou de o revenire superbă în Serie A, câștigând partida din deplasare cu Bologna, scor 3-1, în runda cu numărul 7 din campionat.

Echipa campioană a spălat astfel rușinea de la mijlocul săptămânii, 3-4 pe „Giuseppe Meazza” contra celor de la Club Brugge. A fost o revenire de scor după 0-1, a treia de acest gen din stagiune, după 3-2 cu Napoli și 5-3 cu Udine.

Chivu a făcut două schimbări perfecte în partea secundă, când i-a introdus pe Carlos Augusto și Bonny, iar ambii au reușit să marcheze.

ADVERTISING

Eurosport.it i-a acordat lui Cristi Chivu nota 7 după partidă: „Pur și simplu excepțional: toate schimbările sunt bine gândite, precise și câștigătoare. Își cunoaște echipa ca-n palmă”, în timp ce Tutto Mercato Web puncta în analiza jocului: „În meciul cu Brugge, poate că a greșit câteva alegeri. În această seară, i-a ieșit totul. Schimbă cursul partidei prin înlocuirile făcute, iar echipa sa zâmbește din nou”.

Comeback Kings Do It Again | BOLOGNA-INTER | HIGHLIGHTS | Serie A 2026/27

De asemenea, jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport, cel mai prestigios cotidian din Italia, l-au lăudat și ei pe român: „Schimbările au salvat-o pe Inter pe Dall'Ara și au adus a patra revenire a echipei lui Chivu în acest sezon. Nerazzurrii au câștigat cu 3-1 împotriva Bolognei, prelungind seria de meciuri fără înfrângere a lui Inter la 16. Bologna a fost foarte aproape să-l pună în dificultate pe Chivu, însă antrenorul român a răspuns cu o nouă revenire și, mai ales, cu schimbări inspirate. Mai întâi, a introdus o nouă pereche de extreme, apoi a continuat să-și ajusteze echipa pe parcursul meciului”.

ADVERTISING

D.A.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google